LPS Bistrița strălucește la gimnastică ritmică! Daria Ciungan, triplă vicecampioană națională școlară! FOTO

LPS Bistrița strălucește la gimnastică ritmică! Daria Ciungan, triplă vicecampioană națională școlară! FOTO

Secția de gimnastică ritmică a Liceul cu Program Sportiv Bistrița confirmă încă o dată valoarea sportului bistrițean, după rezultatele remarcabile obținute la Trofeul Școlar și Campionatul Național Școlar desfășurate recent la Bistrița.

Tinerele sportive au impresionat prin eleganță, precizie și determinare, urcând de mai multe ori pe podium și demonstrând că munca depusă la antrenamente începe să dea roade.
Performanța competiției a fost realizată de talentata gimnastă Daria Ciungan, care a devenit vicecampioană națională școlară la trei obiecte – minge, măciuci și panglică – la categoria junioare, anul 2011.

Totodată, Daria a obținut locul 3 la individual compus și locul 9 la cerc, confirmând constanța și valoarea sa într-o competiție extrem de disputată.
Rezultate foarte bune au fost înregistrate și în cadrul Trofeului Școlar, unde sportivele de la LPS Bistrița au obținut clasări importante. Printre cele mai bune rezultate se numără:
– locul 2 pentru Marton Nora la exercițiul fără obiect;
– locul 3 pentru Turbat Irina;
– două medalii de argint pentru Oltean Anna la minge și măciuci;
– podium pentru Oprea Ariana și Leonte Erica, care au adus noi clasări importante delegației bistrițene.

De asemenea, rezultate promițătoare au fost obținute și de Țarcă Sara și Șeulean Sorana în cadrul Campionatului Național Școlar, la categoria junioare II.
Meritele pentru aceste performanțe revin și antrenoarelor Boldor Laura, Varga Mălina și Albuț Crina, care contribuie zi de zi la formarea unei generații talentate și ambițioase de gimnaste.

Rezultatele obținute confirmă încă o dată că gimnastica ritmică bistrițeană are un viitor promițător, iar podiumurile naționale pot deveni o obișnuință pentru sportivele de la LPS Bistrița.

Articole ce te-ar putea interesa