Lider A.U.R – Alegerea primarilor în două tururi – o (altă) probă a duplicității coaliției de guvernare
Alegerea primarilor în două tururi – o (altă) probă a duplicității coaliției de guvernare.De la bun început, în urmă cu 3 luni, cînd parlamentarii AUR au inițiat și depus propunerea legislativă privind alegerea primarilor în două tururi, am știut că declarațiile emfatice din trecut ale liderilor PNL sînt tributare jocului politic nu de puține ori pervers. Iată că, încă o dată, comportamentul factorilor de decizie din partidul președintelui Iohannis confirmă un anumit tip de duplicitate care, de fapt, nici nu mă mai surprinde.Zilele trecute, cele două comisii de fond din cadrul Senatului, Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică au respins, cu majoritate de voturi, inițiativa noastră. Reprezentanții PNL s-au abținut, în condițiile în care, anul trecut, guvernul condus de Ludovic Orban își angaja răspunderea pe acest proiect de reformă electorală, iar, în campania electorală, liberalii se băteau cu pumnii în piept că se vor lupta pentru ca alegerile locale să aibă loc în două tururi. De parcă nu ar fi fost de ajuns, un pic mai devreme, în ședința Biroului Permanent al Senatului, reprezentanții coaliției de guvernare, adică PNL-USR-UDMR, au votat în bloc pentru ca propunerea de lege să fie „urcată” cu 11 poziții pe ordinea de zi de astăzi – de la poziția 40 la 29, astfel încît să fie cît mai grabnic dezbătută și votată în plenul Senatului. Aceasta după ce, zilele trecute, aceeași coaliție votase pentru prelungirea la 60 zile a termenului de dezbatere și vot (din cauze de „complexitate”, chipurile…!).Mîrșăvia acestei coaliții este fără margini! Acești oameni guvernează prin fățărnicie, minciună și învrăjbire. Batjocorindu-și propriii cetățeni. Ce glumă proastă a devenit această guvernare!P.S.: Voi reveni cu noutăți după dezbaterile de azi din plen. – ne anunta senatorul A.U.R Claudiu-Richard Târziu