ISU BN. Situațiile de urgență, în scădere în 2021. Ajutorul medical de urgență și incendiile, cele mai solicitate

ISU BN. Situațiile de urgență, în scădere în 2021. Ajutorul medical de urgență și incendiile, cele mai solicitate

Conform ISU BN, în anul 2021 s-a înregistrat o scădere a situațiilor de urgență, comparativ cu 2020. La sediul ISU Bistrița – Năsăud a avut loc activitatea de evaluarea a activității unității, pentru anul 2021.

Pe parcursul anului 2021, în zona de competenţă a inspectoratului s-au înregistrat 9653 situaţii de urgenţă (o scădere cu 5,48% faţă de 2021), dintre care 250 incendii, 9064 Ajutor medical de urgenţă, 27 incendii de vegetaţie şi altele, 92 asistenţa persoanelor, 104 alte situaţii de urgenţă, 16 Protecţia comunităţilor.

Cea mai frecventă cauză a incendiilor este focul nesupravegheat.

Cum trebuie acționat în caz de incendiu:

  • apelați numarul de urgenta 112, furnizați date despre identitatea dumneavoastră, număr de telefon, adresa, eventuale puncte de reper și indicii despre natura incendiului;
  • așteptați confirmarea apelului și gânditi-vă că glumele vă vor afecta considerabil bugetul familiei;
  • dacă pentru salvarea unor persoane trebuie să treceti prin încaperi incendiate, puneți pe cap o patura umeda;
  • deschideți cu prudență ușile, deoarece afluxul rapid de aer, provoaca creșterea rapidă a flăcărilor;
  • prin încăperile cu fum dens deplasați-vă târâș sau aplecați;
  • strigați victimile (copiii de regulă se ascund sub pături, în dulapuri etc.) gășiți-i și salvați-i;
  • dacă vi se aprinde îmbrăcamintea nu fugiți, culcati-vă pe pământ și rostogoliti-vă;
  • asupra persoanelor cărora li s-a aprins îmbrăcămintea, puneți o pătură sau orice altceva care-i pot acoperi etans;
  • în cazul stingerii incendiului folositi stingătoare, apă, nisip, pământ etc.;
  • dacă arde o suprafață verticală, apă se aruncă de sus în jos;
  • lichidele incendiare se sting prin acoperire cu nisip, pământ, paturi, etc.;
  • la incendiile ce afecteaza instalatiile electrice, se intervine numai dupa intreruperea sursei de energie;
  • iesiți din zona incendiată în direcția dinspre care bate vântul;
  • aplicați pe părtile afectate pansament uscat și curat si prezentati-vă la punctele medicale

VERIFICAREA DE RUTINA INAINTE DE CULCARE

  • Opriti si scoateti din priza toate aparatele electrocasnice pe care nu le mai folositi (lasati in priza doar aparatele care sunt destinate pentru a fi tot timpul in priza, de exemplu: frigidere, radio cu ceas, DVD player, video recorder si alte aparate care au mentionat acest lucru in cartea tehnica).
  • Verificati daca este oprit aragazul si nu-l utilizati pentru a incalzi apartamentul pe timpul noptii. Functionarea nesupravegheata a acestuia precum si a altor dispozitive de incalzire cu gaze pe intreg parcursul noptii, poate duce la consumarea oxigenului din apartament, existand riscul decesului prin asfixiere. Totodata lipsa oxigenului duce la stingerea flacarii, la inundarea apartamentului cu gaz si implicit la explozie daca se aprinde un bec sau o tigara, daca se produce o scanteie electrica la sonerie, intreruptor, frigider etc.
  • Verificati daca lumanarile sunt stinse. Nu le lasati aprinse atunci cand va duceti la culcare.
  • Asigurati-va ca ati stins tigarile, trabucurile sau pipele si nu fumati in pat niciodata. Exista riscul sa adormiti si sa dati foc la asternuturi.
  • Opriti-va patura electrica (exceptie facand atunci cand aceasta este prevazuta cu termostat si este destinata utilizarii pe intreaga durata a noptii).
  • Verificati daca este libera calea de evacuare si asigurati-va ca aveti puse la locul lor cheile de la usa.

Probabilitatea de deces in timpul unui incendiu izbucnit noaptea este de trei ori mai mare decat ziua, de aceea trebuie sa va luati masurile de prevenire.

Articole ce te-ar putea interesa