Ioan Turc a tăiat panglica după reabilitarea Căminului Cultural din Slătinița (FOTO)
Căminul cultural din localitatea Slătinița, s-a bucurat de lucrări de reabilitare și extidere, prin fonduri europene.
Cu această ocazie, la noua inaugurare a fost prezent și edilul Ioan Turc, care a tăiat panglica marcând reușita. Valoarea investiției s-a ridicat la 2.763.170,18 lei, contribuţia proprie în proiect a municipalității fiind de 91.307,74 lei.
Prin reabilitarea Căminului cultural a fost creat un ansamblu din două clădiri (una existentă, plus o extindere), cu o suprafață totală de 656,30 mp, fiind asigurată și dotarea cu utilitățile și echipamentele necesare desfășurării activităților cultural-educative.
După ceremonia de sfințire, noul edificiu a găzduit primul spectacol după 20 de ani, oferit de ansamblul folcloric “Cununa de pe Someș”, spre bucuria oamenilor din acest cartier aparținător al Bistriței, care simt deja o atenție crescută din partea administrației locale, a transmis pe o platformă de socializare primarul Ioan Turc.






