Înscrierile pentru programul ,,Șoala de Înot” a elevilor, se prelungesc până în 13 mai
Muncipalitatea a anunțat faptul că înscrierile pentru Programul Școala de Înot a elevilor de clasa a IV-a se prelungesc până în data de 13 mai 2022.
Elevii claselor a IV-a înscrişi în anul şcolar 2021-2022 la una din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa vor putea opta pentru practicarea înotului la unul din cei doi prestatori care, în urma selecţiei, îndeplinesc condiţiile impuse de regulament:
• SC Schreiner & Co SRL – str. Subcetate nr. 16A, tel. 0788.379.918
• Club Sportiv „Casa EMA” – Parcul „Regele Mihai I al României”, str. Parcului nr. 2 bis, tel. 0773.330.968.
,,Programul „Şcoala de înot”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 150/28.10.2021 este destinat elevilor claselor 0 – IV înscrişi în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa care vor beneficia de un abonament în limita a 10 ore gratuite, la disciplina înot, pe durata studiilor din ciclul primar”, a transmis municipalitatea.
Documentele necesare pentru înscriere sunt:
– carnet de elev;
– adeverinţă medicală care să ateste capacitatea elevului de a practica înot;
– formular completat şi semnat de părinţi (formularul se găseşte la prestator şi se va completa la data înscrierii).
