Încrederea în spitalele publice se construiește prin oameni: mesajul transmis de Mihaela Moruțan de la SCJU Bistrița la conferința de la Cluj. FOTO
Cum poate un spital public să câștige încrederea pacienților? Aceasta a fost tema centrală abordată de Mihaela Moruțan, reprezentant al Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, în cadrul Conferinței Regionale pentru Sănătatea Transilvaniei – „Screening Romania”, desfășurată la Cluj-Napoca.
Mesajul transmis a fost unul clar: încrederea nu se bazează exclusiv pe bugete sau investiții, ci în primul rând pe oameni. Medicii și personalul medical sunt pilonii esențiali ai reputației unui spital, însă performanța lor depinde de condițiile în care își desfășoară activitatea.
Potrivit Mihaelei Moruțan, pentru a atinge standarde înalte în sistemul public de sănătate este nevoie de infrastructură modernă, echipamente performante, resurse suficiente și un mediu sigur și profesionist. Doar prin acest echilibru între resursa umană și condițiile oferite se poate construi o relație solidă de încredere cu pacientul.
Reprezentanții spitalului bistrițean subliniază că acest echilibru este urmărit constant în activitatea zilnică, prin eforturi susținute de îmbunătățire a serviciilor medicale.
Evenimentul de la Cluj a reunit specialiști din domeniul sănătății, autorități și lideri de opinie, fiind un cadru pentru schimb de bune practici și identificarea soluțiilor la provocările sistemului medical. Tema din acest an, „Screening Romania”, face parte dintr-o campanie națională de conștientizare privind importanța prevenției și a depistării precoce a bolilor.

