În garnizoana Bistrița a avut loc deschiderea oficială a Festivalului cântecului şi dansului popular „La Oglindă”

În garnizoana Bistrița a avut loc deschiderea oficială a Festivalului cântecului şi dansului popular „La Oglindă”

Astăzi, în garnizoana Bistrița a avut loc deschiderea oficială a Festivalului cântecului şi dansului popular „La Oglindă” al formațiilor folclorice ale Cercurilor Militare din Ministerul Apărării Naţionale.

După intonarea Imnului Naţional, într-un cadru festiv, locțiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, colonel Florin Ștefănescu, a înmânat diplome și trofee reprezentanților Cercurilor Militare Bistrița, Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel, Galați precum și Ansamblului Folcloric ,,Cununa Grâului’’ din Ocniţa, muzicii militare a brigăzii și Grupului Zaza Dance Studio. Totodată, domnul colonel, în cuvântul său a subliniat faptul că festivalul este o recunoaștere deplină a contribuției pe care Armata României o aduce actului de cultură pe plan național și local și totodată a amintit importanța dezvoltării spiritul cultural și a promovării tradițiilor din diferitele locuri ale țării.

Participanții la festival au intonat cu bucurie alături de cei prezenți la activitate imnul festivalului „La Oglindă” şi au încheiat activitatea oferind publicului câteva momente artistice inedite.


Festivalul cântecului şi dansului popular „La Oglindă” se află la cea de a X-a ediție și se desfășoară în acest an în perioada 22-23 iulie în garnizoana Bistrița. Momentele artistice susținute de ansamblurile folclorice vor avea loc la Cercul Militar Bistrița începând cu ora 17:00.

Articole ce te-ar putea interesa

engage

Get the coolest tips and tricks today

This ebook will change everything you ever thought about relationships and attachment. Find the secret to connecting better and faster