În data de 18 de mai la Parva va avea loc un referendum local

Oplus_131072

În data de 18 de mai la Parva va avea loc un referendum local

În 18 mai, atunci când are loc turul 2 al alegerilor pentru președintele României, locuitorii comunei Parva sunt chemați la urne să își exprime votul și la un referendum local.

Scrutinul de la Parva este organizat pentru ca oamenii să își spună părerea asupra ”schimbării categoriei de folosință a unor terenuri din categoria pășune în teren construibil cu destinații turistice și conexe acestei activități”. Referendumul este valid dacă se prezintă cel puțin 30% dintre locuitorii cu drept de vot din comună, în jur de 2.000.

Localnicii trebuie să răspundă cu ”Da” sau ”Nu” la întrebarea: ”Sunteți de acord cu schimbarea categoriei de folosință a două loturi de terenuri în suprafață de 25 ha, din categoria pășune în teren construibil cu destinații turistice, din zona Comarnici și Leurdă?”.

Primarul din Parva, Ioan Strugari, a precizat că referendumul, stabilit printr-o hotărâre de Consiliu Local aprobată în 26 martie, are loc după ce mulți locuitori ai comunei s-au arătat interesați de ideea unui proiect turistic precum cel de la Băile Figa. ”Oamenii sunt întrebați cu privire la schimbarea categoriei de folosință a unor pășuni, în scopul dezvoltării unor investiții turistice în zonă, inclusiv cabane și concesiuni pentru ei, cum este și la Băile Figa. Dacă majoritatea vor vota ”pentru”, vom începe demersurile pentru acest proiect care va dura, pentru că este nevoie de PUZ-uri și o serie de alte proceduri conform legii.”

sursa: timponline.ro

Articole ce te-ar putea interesa