În Bistrița-Năsăud vacanța intersemestrială dintre semestrele III – IV, pentru anul școlar 2026 – 2027, va fi în perioada 15 – 21 februarie 2027
de Raimond Petruț
Conform hotărârii CA al ISJ Bistrița-Năsăud din data de 23 martie 2026, vacanța intersemestrială dintre semestrele III – IV, pentru anul școlar 2026 – 2027, va fi în perioada 15 – 21 februarie 2027, transmite Vasile Șteopoaie, inspector școlar general I.S.J. Bistrița-Năsăud.
Calendarul general cuprinde 36 de săptămâni de studiu, repartizate în cinci module, între care sunt prevăzute intervale de vacanță. Pentru anumite clase terminale și forme de învățământ există durate diferite, stabilite în funcție de examenele naționale sau de pregătirea practică.
Vacanța din februarie diferă de la un județ la altul
Inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București au putut alege o săptămână liberă în intervalul 15 februarie-7 martie 2027. În funcție de această decizie, cursurile se vor încheia la 12, 19 sau 26 februarie și vor fi reluate la 22 februarie, 1 martie ori 8 martie.
Alegerea a fost făcută după consultarea elevilor, a părinților sau reprezentanților legali și a cadrelor didactice.
Structura detaliată trebuia comunicată de fiecare unitate până la 1 aprilie 2026, astfel încât familiile să cunoască din timp perioada stabilită în județul lor. După această pauză, activitatea continuă până vineri, 23 aprilie. Vacanța de primăvară este programată de sâmbătă, 24 aprilie, până marți, 4 mai, iar revenirea la ore are loc miercuri, 5 mai.