Ilie Bolojan: Vârsta de pensionare trebuie crescută în toate domeniile pentru o economie sănătoasă

Ilie Bolojan: Vârsta de pensionare trebuie crescută în toate domeniile pentru o economie sănătoasă


Premierul Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de creșterea vârstei de pensionare pentru toate categoriile profesionale, astfel încât aceasta să fie cât mai apropiată de vârsta standard. Declarația a fost făcută sâmbătă seara, la Digi24.

Șeful Guvernului a subliniat că măsura este necesară din motive de echitate, sustenabilitate și pentru menținerea unor servicii publice de calitate, precizând că reforma nu trebuie să se limiteze doar la anumite sisteme speciale.
„Creșterea vârstei de pensionare trebuie făcută peste tot. Este o problemă serioasă pentru România”, a afirmat Bolojan, citat de Economedia.ro.

Premierul a atras atenția că întârzierea acestor decizii afectează direct economia, deoarece forța de muncă activă este insuficientă. „Nu poți avea o creștere economică sănătoasă dacă foarte puțini oameni muncesc. România se află pe penultimul loc în Europa din acest punct de vedere”, a mai declarat acesta.

Potrivit premierului, reformele trebuie aplicate rapid pentru a echilibra sistemele și pentru a menține mai mulți angajați în economia reală, acolo unde deficitul de personal este deja acut.

Articole ce te-ar putea interesa