Hram de sărbătoare la Mănăstirea Pantocrator din Beclean. Victor Negrescu și Emil Radu Moldovan, printre cei distinși. FOTO
Mănăstirea Pantocrator din Beclean și-a sărbătorit duminică, 12 iulie, hramul închinat Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși și a oficialităților locale, județene și centrale. În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Andrei a vorbit despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, subliniind că păcatul este izvorul suferinței, iar Hristos este Cel care aduce iertarea, vindecarea și speranța vieții veșnice. Totodată, ierarhul a evocat întâlnirea sa cu Sfântul Paisie Aghioritul, la Muntele Athos, în anul 1991.
La finalul slujbei, starețul Mănăstirii Pantocrator, protosinghelul Luca Gheberta, a mulțumit tuturor celor care au sprijinit așezământul monahal și au fost prezenți la sărbătoare.
În semn de apreciere pentru sprijinul acordat Bisericii și mănăstirii, Mitropolitul Andrei a oferit mai multe distincții. Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost decorat cu Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj” pentru mireni.
Au mai fost distinși profesorul Dana Valeria Bonca, inginerul Anca Valeria Pop, Corneliu Mureșan, Cristian Botean, Dan Stanca, Marcel Prodan, Ilie Stănuș și Petru Bucea, pentru implicarea și sprijinul oferit Bisericii și Mănăstirii Pantocrator din Beclean.
La final, copiii și tinerii prezenți au primit din partea ierarhului cărți duhovnicești, într-o zi de mare sărbătoare pentru singura mănăstire din România care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul.























