Honoria Rațiu: DSV, DSP, ANAF, cum să răzbim să putem plăti tot ce ne cereți în asemenea condiții ?! FOTO

Honoria Rațiu: DSV, DSP, ANAF, cum să răzbim să putem plăti tot ce ne cereți în asemenea condiții ?! FOTO

Că tot e sâmbătă și lumea nu stă pe loc, dau și eu un scroll pe fb și nu e prima dată când văd doamne extrem de talentate, care prezintă spre vânzare platouri apetisante, la prețuri atractive dar care nu-și asumă intrarea in legalitate. La o investigație mai amănunțită, se pare că fac lucrul acesta de ani de zile și mă întreb, chiar nimeni nu se sesizează ?

DSV, DSP, ANAF, cum să răzbim să putem plăti tot ce ne cereți în asemenea condiții ?! De la salarii, impozite pe orice câștig, autorizații, meniuri nutriționale, e-factura, probe de apă, probe de mâncare, utilități, controale și toate taxele pe muzică, servicii de mentenanță, chirii și multe alte cheltuieli obligatorii, că nici nu-mi vin toate în minte acum.. când doamnele stau la dispoziția clienților pe grupuri, cu prețuri fără concurență.

Statul este partener în afacere doar la câștig, la pierdere niciodată !..
Programul de austeritate este tot pe nota noastră de plată, încă n-am văzut sume recuperate de la cei care au împrăștiat bugetul, Linia Verde îngroapă afacerile mici în urbea noastră mică iar la soluții nu s-a gândit nimeni.

Nu vreau să fiu cârcotașă sau cu rea voință dar cei care ne-am asumat legal să activăm în acest domeniu, ajungem la capătul puterilor făcând muncă patriotică. Și să nu vă imaginați că la sfârșit de lună, când tragem linia, rămânem cu câștiguri astronomice, cum am mai văzut in comentarii habarniste, că de îndată apare neprevazutul, care decimează și ce a mai rămas, fie o stricăciune, fie vreo amendă astronomică sau vreun dezechilibru în vânzări, că nimic nu e constant în afaceri, mai ales atunci când te străduiești să fii corect.

Să îngroșăm rândurile șomerilor și să ne apucăm de cocălit acasă, cred că e mult mai profitabil în asemenea condiții ? numa’ întreb și eu !

Honoria Rațiu – Consilier județean AUR

Articole ce te-ar putea interesa