Gusturile autentice ale Bistriței se întâlnesc la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Eveniment dedicat gastronomiei locale, pe 6 iunie
Curtea interioară a Muzeului Bistrița va deveni sâmbătă, 6 iunie, locul de întâlnire al iubitorilor de preparate tradiționale și produse locale, în cadrul evenimentului „Susținem gastronomia locală – Cunoaște oamenii care dau gust Bistriței!”.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere și să guste preparate realizate de zece puncte gastronomice locale renumite: Maria Bidian, Vatra Cătunenilor, Grădina Sânzienelor, La Maria Poiana Ilvei, La Nuța lui Nea, Sanda lu’ Mărișica, Cormăița, Maria Moldovan, La Victorița lu’ Ilie și La Mănăilă.
Oferta culinară va fi completată de prezența a patru crame locale – Crama Jelna, Valea Ascunsă, Casa de Vinuri Zaig și Lechburg – precum și de producătorul de bere artizanală Musai. Atmosfera va fi întreținută pe parcursul zilei de Trupa Arta.
Participarea la eveniment se face pe baza unei consumații minime de 50 de lei. La intrare, banii vor fi transformați în jetoane, fiecare având valoarea de 10 lei. Cu acestea, participanții își vor putea alege preparatele preferate, de la sarmale și mămăligă cu jumări, până la plăcinte, cozonăcei și zamă tradițională.
Organizatorii își propun să promoveze gastronomia locală și să aducă în prim-plan oamenii care păstrează și transmit mai departe rețetele și tradițiile culinare ale județului Bistrița-Năsăud. Evenimentul este organizat de Rotary Club Bistrița Nosa și organizația Produs în Bistrița-Năsăud.
