GSP: Gloria Bistrița dă lovitura pe piața transferurilor! A semnat cu pivotul finalistei Ligii Campionilor din 2024

Oplus_16908288

GSP: Gloria Bistrița dă lovitura pe piața transferurilor! A semnat cu pivotul finalistei Ligii Campionilor din 2024

Conform Gazetei Sporturilor, Gloria Bistrița continuă campania spectaculoasă de transferuri înaintea debutului în Liga Campionilor și a reușit să aducă o jucătoare cu experiență la cel mai înalt nivel. Iberica Kaba Gassama Cissokho (28 de ani), pivot de forță, a semnat un contract valabil pe două sezoane cu formația ardeleană.

Mutarea vine într-un moment cheie, după ce Tamires Morena a anunțat că va lipsi din motive medicale, ea fiind însărcinată. Oficialii bistrițeni s-au mișcat rapid și au profitat de oportunitatea de a aduce o handbalistă care a evoluat constant în Liga Campionilor și care are un palmares impresionant.

Kaba Gassama, 184 cm, a jucat din 2022 la Ludwigsburg/Bietigheim, echipă cu care a disputat finala Ligii Campionilor în 2024. Formată la Granollers, pivotul spaniol a mai evoluat în Franța pentru Fleury și Nantes, acumulând o experiență vastă în campionate de top.

Prin acest transfer, Gloria Bistrița își consolidează linia de 6 metri și își propune să abordeze cu încredere noul sezon european.

sursa: GSP.ro

Articole ce te-ar putea interesa