,,Grădina Urbană Transilvania” – Amplul proiect din Beclean a fost lansat
Beclean, orașul viitorului!
„Grădina Urbană Transilvania”(GUT) este un proiect complex, care, pe lângă alte beneficii va atrage investiții private în turism.
Proiectul este finanțat din fonduri europene, fiind considerat unul de importanță majoră în zona transilvăneană. Are o valoare totală de 30 de milioane de euro și va atrage investiții private în turism.
Acest amplu proiect se întinde pe 10 hectare și cuprinde:
1. O seră cu plante exotice, originare din zonele tropicale, subtropicale şi ecuatoriale ale globului terestru;
2. Un parc în jurul serei cu plante anuale sau perene, rezistente la condițiile iernilor noastre;
3. Alei pietonale terestre sau suspendate care să permită accesul vizitatorilor în toată Grădina Urbană Transilvania cu acces direct către Băile Figa
4. Cascade cu jocuri de apă și lac artificial (se va lua în calcul transformarea lacului în patinoar pe timp de iarnă)
5. Zonă cu vegetație înaltă, prin care se va integra pârâul existent
6. Zonă de interes cu locuri de joacă și de relaxare
7. Zonă de interes cu un parc tematic pentru robotică
8. Pavilion pentru prezentări pe teme educaționale
9. Zonă de legătură cu servicii publice
10. Amenajare acces auto și velo și pietonale propuse
,,Alături de domnul Marcel Ioan Boloș, directorul general al ADR Nord-Vest, totodată Consilier al Premierului României și cu echipa de specialiști ai ADR N-V am lansat dezvoltarea acestui proiect de importanță regională pentru Transilvania”, transmite primarul Nicolae Moldovan.


