Gloria Bistrița începe aventura în Cupa României! Csikszereda vine miercuri pe „Jean Pădureanu”
Gloria Bistrița începe aventura în Cupa României la fotbal, miercuri, 2 septembrie, când va întâlni pe teren propriu formația FK Csikszereda, în primul meci din Grupa C. Partida se va disputa pe Stadionul „Jean Pădureanu”, cu începere de la ora 18.00, iar echipa bistrițeană își propune un debut cu dreptul în competiție.
Antrenorul Gloriei, Nicolae Grigore, se așteaptă la o confruntare dificilă, chiar dacă adversarii au avut un început mai slab de sezon.
„Csikszereda este o echipă care a avut un început dezamăgitor de sezon, dar ușor-ușor a schimbat sistemul de joc, a crescut de la meci la meci. Este o echipă agresivă și cu siguranță ne va aștepta o partidă dificilă aici”, a declarat tehnicianul Gloriei.
Nicolae Grigore a subliniat că obiectivul formației bistrițene este să rămână în cursa pentru calificare până la ultima partidă a grupei, cea de la Corona Brașov.
Biletele sunt disponibile
Suporterii își pot achiziționa bilete online, iar tichetele în format fizic sunt disponibile la sediul clubului și, în ziua meciului, la stadion.
Bilete online: pe platforma BileteSmart.
Bilete fizice:
– luni, 31 august – 09.00–16.00, la sediul clubului din strada Păcii;
– marți, 1 septembrie – 09.00–16.00, la sediul clubului;
– miercuri, 2 septembrie – începând cu ora 16.00, la Stadionul „Jean Pădureanu”.
Partida Gloria Bistrița – FK Csikszereda va putea fi urmărită și în direct, pe canalul de YouTube FRF TV.
Miercuri, de la ora 18.00, Gloria își cheamă suporterii la stadion pentru primul pas spre calificarea în fazele următoare ale Cupei României!
