Gloria Bistrița câștigă amicalul cu Minaur Baia Mare și își continuă pregătirea în Ungaria
Gloria Bistrița, Campioana României la handbal feminin, a obținut astăzi o nouă victorie în perioada de pregătire, impunându-se cu 32-27 în fața formației CS Minaur Baia Mare, într-un meci amical disputat la Baia Mare.
Reprezentanții echipei bistrițene au transmis că partida a oferit minute importante tuturor jucătoarelor, un ritm bun de joc și oportunitatea de a pune în practică aspectele lucrate în această perioadă de pregătire.
„Mulțumim gazdelor pentru primire și tuturor celor care ne sunt alături! Următoarea oprire, Ungaria!”, au transmis oficialii Gloriei Bistrița.
După succesul de la Baia Mare, formația bistrițeană își continuă programul de pregătire în Ungaria, unde va disputa noi meciuri de verificare înaintea startului noului sezon.