,,Girafele”, noua aparatură cu tematică ,,Safari”, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. La ce vor fi folosite
Veștile bune continuă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Noi echipamente au intrat în dotare, în sprijinul celor suferinzi.
Ieri, cei de la SIEMENS au livrat spitalului județean unul dintre cele mai performante CT-uri.
Astăzi, în scchimb s-au gândit să organizeze un safari la Bistrița, așa că au adus și ,,girafele”, mai precis aparate de radiologie mobile.
Radiograful mobil, aparatul vedetă a ajuns și la noi. Pare o girafă, dar este unul dintre cele mai performante și flexibile aparate mobile+wireless de radiografie. Acesta ajunge direct la patul pacientului nedeplasabil, nemaifiind nevoie ca acesta să fie dus până la radiologie
Vor intra în dotarea secțiilor UPU, ATI, Pneumoligie, Boli infecțioase și Neonatologie, transmite managerul Gabriel Lazany.
Achiziția a fost realizată în cadrul proiectului „Creșterea capacității Spitalului Județean de Urgență Bistrița de gestionare a crizei sanitare COVID-19” în valoare de 38.174.261,90 lei, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.


