Ger năprasnic peste județ: Bistrița-Năsăud sub Cod galben de frig extrem!

Ger năprasnic peste județ: Bistrița-Năsăud sub Cod galben de frig extrem!


Administrația Națională de Meteorologie a emis o actualizare a avertizărilor meteo, județul Bistrița-Năsăud intrând sub incidența unui Cod galben de ger, în contextul unui episod de vreme deosebit de rece ce va afecta întreaga țară.

Sâmbătă, 10 ianuarie, ora 10.00 – Marți, 13 ianuarie, ora 10.00, este în vigoare o informare de vreme deosebit de rece, caracterizată prin ger accentuat, mai ales pe timpul nopților și dimineților, ninsori, formarea unui strat de zăpadă și intensificări ale vântului.

Începând de sâmbătă, temperaturile vor scădea semnificativ, în special în jumătatea de nord a țării, unde maximele vor fi preponderent negative, cu valori cuprinse între -9 și 0 grade Celsius. Din noaptea de sâmbătă spre duminică și până marți, frigul se va intensifica în toate regiunile, inclusiv în Transilvania, unde gerul va fi persistent, iar temperaturile minime vor coborî până la -15 grade, izolat chiar mai jos.

Ninsori temporare sunt prognozate sâmbătă și duminică, pe arii relativ extinse în sud și sud-est și local în restul țării, iar vântul va avea intensificări ce pot viscoli ninsoarea și reduce vizibilitatea, mai ales la munte.

De asemenea, în intervalul sâmbătă, 10 ianuarie, ora 20.00 – luni, 12 ianuarie, ora 10.00, este valabil un Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute, care vizează inclusiv județul Bistrița-Năsăud. Maximele vor fi cuprinse între -10 și -2 grade, iar minimele între -15 și -6 grade, cu ger accentuat în special noaptea și dimineața.

Meteorologii avertizează că vremea rece va persista cel puțin până pe 15 ianuarie, în special în nordul și centrul țării. Autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la frig și să ia măsuri de protecție, în special pentru copii, vârstnici și persoanele vulnerabile.

Articole ce te-ar putea interesa