Generalul de Brigadă, bistrițeanul Constantin Florea, preia interimatul la conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
Schimbare de comandă la vârful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență: generalul de brigadă Constantin Florea a fost desemnat să preia, prin împuternicire, atribuțiile de inspector general al IGSU. Acesta îi succede generalului Dan-Paul Iamandi, a cărui misiune la conducerea instituției s-a încheiat.
Schimbarea din funcție a șefului IGSU, Dan Paul Iamandi, a avut loc pe 14 aprilie, printr-un ordin de detașare semnat de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. Potrivit documentului, începând cu aceași zi, generalul Iamandi a fost detașat în cadrul Direcției Generale de Protecție Civilă, structură a Departamentului pentru Situații de Urgență.
Bistrițeanul Constantin Florea, un ofițer cu o vastă experiență operativă și de comandă, va asigura interimatul într-un moment de maximă responsabilitate pentru sistemul național de management al situațiilor de urgență. Numirea sa temporară confirmă încrederea în expertiza acumulată de-a lungul anilor în structurile ISU, fiind acum mandatat să coordoneze activitatea salvatorilor la nivel național până la o numire definitivă.