Gabriel Lazany anunță că sunt necesare lucrări suplimentare în zona pasajului din Decebal

Oplus_131072

Gabriel Lazany anunță că sunt necesare lucrări suplimentare în zona pasajului din Decebal

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat că în zona pasajului subteran din Decebal au fost constatate noi probleme și sunt necesare lucrări suplimentare esențiale pentru siguranța clădirilor din apropiere.

Vineri, primarul Gabriel Lazany, a susținut o conferință de presă în zona pasajului și a oferit detalii despre lucrările care vor fi efectuate și care prevăd realizarea unor injectări cu betonită sub fundațiile blocurilor pentru stabilizarea terenului. Potrivit primarului, lucrările respective nu au fost executate, cu toate că au fost recomandate de o echipă de specialiști din Timișoara care a întocmit expertize în cazul acestui pasaj.

”După cum bine se știe pentru că am mai anunțat de foarte multe ori, au fost anumite probleme cu pasajul din Decebal.

În primul rând, mă refer la divergențele dintre administrația bistrițeană și constructor privind unele măsuri dispuse de administrația bistrițeană, precum montarea unor scări rulante care nu erau în proiect. Aceste scări au fost aduse și urmau să fie montate de alt furnizor, nu de către constructor. Bineînțeles că principalul constructor nu a fost de acord cu montarea acestor scări rulante până când el nu predă amplasamentul. Din acest motiv, nu s-a făcut montarea scărilor rulante și acestea sunt în curtea Primăriei Bistrița și în acest moment. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am dispus administratorului public să înceapă procedura de recepție a pasajului din Decebal.

După ce am dispus această măsură, am fost contactat de către constructor și mi-a solicitat o întrevedere. În cadrul întâlnirii, m-a întrebat dacă sunt sigur că vreau să fac recepția acestui pasaj având în vedere problemele existente. Eu am spus că sunt dispus pentru că trebuie să ne asumăm problemele cu privire la scările rulante, chiar dacă pierdem garanția. Aceste scări vor trebui montate pentru că s-a turnat pavimentul. Constructorul mi-a mai comunicat că nu aceasta este problema la care se referă, ci alta. În momentul în care au început săpăturile la pasajul din Decebal, când s-a început mutarea coloanelor de canalizare, nivelul de săpătură a fost sub nivelul de fundare al blocurilor. Cetățenii din blocul Turn și din blocul de lângă, constatând la un moment dat că nu li se mai închid geamurile și ușa, au făcut o sesizare către Inspectoratul de Stat în Construcții, care a dispus sistarea lucrărilor de îndată și întocmirea unor expertize. Aproape doi ani nu s-a lucrat în această zonă.

În martie 2023 și în aprilie 2023 s-au întocmit două expertize – una geotehnică și alta tehnică – prin care s-au dispus anumite măsuri. O astfel de măsură a fost turnarea de piloți forați pentru stabilizarea terenului. De asemenea, cea mai importantă măsură viza injectarea de betonită sub fundațiile blocurilor pentru stabilizarea terenului, în principal la blocul Turn în cazul căruia s-a constatat că are o deviație mai mare. Aceste lucrări nu au fost executate. În momentul în care am ridicat această problemă Direcției Tehnice, mi s-a spus că nu ar mai fi nevoie de ele, că s-au întâlnit proiectanții, că nu mai trebuie făcute. Cum sunt un om care de obicei verific suplimentar, am contactat echipa de experți de la Timișoara care a întocmite expertizele. Specialiștii de acolo mi-au spus că nici nu încape vorbă de așa ceva. Este obligatoriu să se facă aceste injectări de betonită pentru că altfel, la cea mai mică undă seismică, există un risc real pentru clădirile respective. Este ceva mai mult decât scandalos ca în momentul de față, când totul este acoperit, să începem să decopertăm, să săpăm și să facem injectările respective, dar ele trebuie făcute și le voi face pentru că oamenii și bistrițenii nu trebuie să se simtă niciun moment în pericol”, a declarat primarul Gabriel Lazany.

Articole ce te-ar putea interesa