(FOTO) Slujbă Arhierească în Parohia Căianu Mare! PS Benedict Bistrițeanul, prezent printre credincioși
Astăzi, am avut bucuria să fiu alături de frumoasa comunitate din Căianu Mare, într-o zi de mare sărbătoare!
Împreună cu un sobor de preoți, PS Benedict Bistrițeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a sãvârșit Sfânta Liturghie în prezența unui număr impresionant de credincioși.
Vreau să aduc mulțumiri Pr. Ștefan Crișan, care a slujit timp de 10 ani în Parohia Căianu Mare și mă rog ca Bunul Dumnezeu să-i călăuzească slujirea în continuare!
De asemenea, îi doresc slujire rodnică Pr. Ioan Fechete, de curând instalat ca Preot Paroh în cadrul Parohiei Căianu Mare!
Mulțumesc și prietenilor noștri, domnului deputat, Bogdan Ivan Gruia, și doamnei vicepresedinte a Consiliului Județean BN, Camelia Tabără, pentru că ne-au onorat astăzi cu prezența.
În mod special, aduc mulțumiri și PS Benedict Bistrițeanul pentru prezența în mijlocul nostru, dar și pentru dinstincția, Ordinul “Episcop Nicolae Ivan”, pe care mi-a oferit-o din partea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului!
Administrația locală a comunei Căianu Mic, a fost și rămâne un sprijin pentru toate Bisericile din comuna noastră!
Dragi credincioși, Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze și să ne țină pe toți în pază!, a transmis primarul Paul Știr.








