(FOTO) Accident grav în Ilva Mică! Un tânăr șofer a intrat cu mașina într-o semiremorcă
Ieri seară, polițiștii au fost semnalați despre producerea unui accident rutier la ieșire din Ilva Mică.
La locul evenimentului, pe Drumul Național 17D la ieșire din Ilva Mică spre Sângeorz-Băi, polițiștii au identificat un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Feldru, care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu o semiremorcă parcată.
În urma impactului, atât șoferul cât și un tânăr de 16 ani care îl însoțea în calitate de pasager, au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au testat conducătorul autoturismului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, urmând să se stabilească modul și împrejurările producerii evenimentului rutier.



