Fotbalul județean reîncepe pe 16 martie. Se joacă optimile Cupei României. Vezi ce meciuri sunt programate
de Alin Cordoș
Miercuri seara, în cadrul Adunării Generale a Asociației Județene de Fotbal Bistrița-Năsăud, a avut loc tragerea la sorți a optimilor Cupei României, etapa care va marca pe 16 martie debutul oficial în fotbalul județean pe 2025.
Sorții au decis că primele două clasate din Liga 4, Minerul Rodna și Viitorul Livezile să fie pe aceeași parte de tablou, ele putându-se întâlni în semifinale. Tot pe aceeași parte se afla o altă echipă fruntașă, Dinamo Uriu, care ar putea juca cu Rodna în sferturi.
De cealaltă parte a tabloului se afla favoritele Săgeata Dumbrăvița și Progresul Năsăud, ele urmând a se intersecta în semifinale. La prima vedere, cel mai echilibrat meci al optimilor este Viticola Lechința – Eciro Forest Telciu, învingătoarea urmând să joace în sferturi cu câștigătoarea meciului Someșul Feldru – Viitorul Livezile. O deplasare ușoară pare să aibă Minerul Rodna la Voința Matei iar Dinamo Uriu joacă cu rivalii Vestului, Săgeata Dumbrăvița 2.
Prima echipă a Dumbrăviței este favorită în disputa cu Voința Mărișelu la fel cum și Progresul Năsăud are prima șansă pe terenul lui ACS Dumitra. Olimpia Șieuț- Atletico Monor completează programul optimilor, cea mai norocoasă la tragerea la sorți fiind ultima clasată a Ligii 4, Real Teaca, calificată direct în sferturi.
În imagine aveți programul complet, finala fiind programată miercuri, 25 iunie.

sursa: Mesager24/Radu Sîrbu