Fotbal feminin: „Orbite” de lumina Farului. Gloria se întoarce înfrântă de la Constanța 2-0. Urmează meciul din 7 septembrie cu Universitatea Olimpia Cluj

Fotbal feminin: „Orbite” de lumina Farului. Gloria se întoarce înfrântă de la Constanța 2-0. Urmează meciul din 7 septembrie cu Universitatea Olimpia Cluj

Alin Cordos de Alin Cordoș

Etapa a 2-a a Superligii feminine de fotbal a trimis Gloria Bistrița, echipă antrenată de Călin Svoboda pe terenul campioanei, tocmai la Constanța. Cu foarte multe junioare în teren, fetele de la Gloria s-au descurcat oarecum în fața megaprofesionistelor de la Farul, echipă care urmează să joace în Danemarca pentru prima manșă din turul 1 al Europa Cup.

Altfel, Botojel în min.10, cu o reluare din 3m după lovitură libera executată excelent de Istrate, iar apoi Gnaly după o frumoasă actiune personală în min.28, au făcut diferența în prima repriză, rezultat care avea să se păstreze până la final deși ocazii la poarta ardelencelor au mai fost.

Gloria ocupă după etapa a 2-a, locul 5 în clasamentul Superligii cu 3 puncte iar Călin Svoboda deja trebuie să înceapă pregătirea partidei de duminică, 7 septembrie contra Universității Olimpia Cluj, echipă care ocupă locul 6 cu 2 puncte.

Echipe și jucătoare

Pentru Farul au evoluat (antrenoare Raluca Simes): Onyango – Mihăescu, Bratu (58 Cășeriu), Stanciu, Bogos (46 Mango) – Boycheva (46 Stoicescu), Botojel, Istrate (18 Cristea) – Gnaly, Pânzariu (46 Chiper), Ivanova. Rezerve: Achiței – Craiovan, Stancu, Bălăceanu.

Pentru Gloria au jucat (antrenor Călin Svoboda): Lionte Anastasia, Mateș Daniela Ioana,  ℗ Moldovan Alesia Maria, Dincă-Vuia Alesia Nicol, © Merlan Mihaela-Adriana, Colibaba Elena Corina, Kara Jouli Rania, Vasile Elena Giorgiana, Boboc Alexandra Larisa, Ristache Mirabela și Cerescu Cristina

Articole ce te-ar putea interesa