Fotbal feminin: Gloria Bistrița învinge la Timișoara cu 1-0 și scoate primele 3 puncte. Puștoaica de 15 ani, Nicoară, respinge mingea care aducea egalarea
După înfrângerea suferită pe teren propriu în prima etapă, 2-4, cu Csiksereda, Gloria Bistrița a jucat astăzi, la Timișoara, într-un meci de egal, dar pe care, elevele lui Svoboda, l-au câștigat în minutul 7 prin golul marcat de Bălăceanu.
Nu știm dacă Svoboda se află în căutarea unui portar, dar știm că, în partida cu echipa de pe Bega a introdus în poartă o puștoaică de doar 15 ani, Nicoară, dar care s-a descurcat chiar bine în acerastă partidă.
Meciul începe lent, se joacă încet-încet, tatonarea fiind unul din motivele plauzibile care au făcut ca cele două echipe să joace doar la mijlocul terenului. Oricum, primele 5 minute trec repede și, nimic nu anunță minutul 7, atunci când, Bălăceanu, aflată în afara careului, prinde o minge pe care o înfinge perfect în poarta apărată de Roșu.
E 0-1, mingea pleacă iarăși de la mijlocul terenului și jocul reîncepe în același ritm molatec. Paradoxal, timișorencele nu se efortează prea tare de-a ajunge până la Nicooară, asta în condițiile în care, bistrițencele fac un pas în lateral.
După minutul 30, jocul pare să reînvie, Bistrița controlează mai departe repriza în mod pasiv, iar timișorencele încep să urce spre poarta Gloriei, dar fără nicio modificare pe tabela de scor.
În minutul 38 vine și prima și cea mai mare ocazie a gazdelor: Șodincă prinde un șut-centrare de pe dreapta, Nicoară respinge în față, doar că avem noroc- Șepețan ajunge cu o secundă întârziere la întâlnirea cu balonul.
Până la finele primei reprize nu se mai întâmplă nimic, așa că, 0-1 este scorul cu care se intră la vestiare.
Repriza a II-a începe fără schimbări în cele două combatante dar nici în stilul lor de joc. Din minutul 45 și până prin 53, jocul trenează cu mingi aruncate parcă la întâmplare, totul se întâmplă la mijlocul terenului, cele două porți parcă erau intrate în consevare.
Pe la minutul 54, putem să consemnăm o dinamizare a flancului drept al Gloriei, dar jocul rămâne steril, fără viteză, lipsit de inspirație, în special cel al timișorencelor.
În minutul 65, Svoboda o înlocuiește pe Kara Jouli cu Rubanovici, dar asta nu schimbă cu nimic lipsa de vitalitate, iar meciul merge așa încă aproape 15-16 minute: multe întreruperi, prea multe și blocaje ale jocului la mijlocul terenului.
După minutul 90 mai sunt arătate încă 2 minute de prelungire: Poli Timișoara e la un pas de egalare, astfel că, în minutul 90+1, după mai multe erori ale defensivei bistrițene, Șepețan prinde o minge din afara careului, trage corect și, bine plasată mingea se îndreaptă spre plasă, doar că Nicoare are un reflex de mare portar și o respinge.
Clar, Gloria câștigă la limită partidă, dar face rost de primele 3 puncte ale noului sezon competițional.
Pentru echipa lui Svoboda urmează un meci acasă cu Farul, asta în etapa a 3-a, mai pe urmă în deplasare la Vasas Femina, acasă cu Rapid, urmate de partide cu Craiova și U Cluj.