Foști polițiști din Bistrița-Năsăud, în prag de pensionare. Cel mai longeviv a activat aproape 40 de ani în sistem
„Vă mulțumim pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul structurilor de ordine publică și rutieră în care ați activat! Vă multumim pentru profesionalismul, dedicarea în muncă și pentru modul în care v-ați pus în slujba cetățeanului de-a lungul carierei! Vă dorim multă sănătate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră!” – a fost mesajul transmis astăzi, celor șapte foști-polițiști, cu ocazia pensionării lor.
Cel mai longeviv dintre aceștia s-a pensionat după 39 de ani și 8 luni de muncă în slujba comunității, iar ceilalți foști colegi au desfășurat între 28 și 33 de ani de muncă de poliție.
În semn de recunoștință, de Ziua Imnului Național al României, foștii polițiști au primit, în cadrul unei ședinte festive, organizată ieri, 29 iulie, plachete de mulțumire din partea conducerii, cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor, Regiunea 1 Bistrița-Năsăud.
Pentru foștii noștri colegi, emoțiile avute astăzi, la intonarea Imnului Național al României au căpătat o mai profundă conotație.
Momentul a fost „îndulcit” de un tort pe care l-au împărțit cu foștii lor colegi.