Fosta conducere a SAJ BN a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița

Oplus_16908288

Fosta conducere a SAJ BN a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița

Conform publicației Bistrița Express, Dr. Călin Ganea, fost director medical al instituției, este acuzat de agresiune sexuală. În același dosar a fost inculpată și dr. Annabella Muzsi, care a demisionat recent din funcția de manager al SAJ Bistrița-Năsăud.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Năsăud la data de 2 octombrie și urmează să intre în faza de cameră preliminară, unde se va verifica legalitatea probelor administrate de anchetatori.

Medicul Călin Ganea a fost reținut în luna mai, iar ulterior judecătorii de la Judecătoria Bistrița au dispus arestarea sa preventivă. Ulterior, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis contestația formulată de acesta, înlocuind măsura arestului cu cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În ceea ce o privește pe dr. Annabella Muzsi, procurorii susțin că aceasta ar fi avut cunoștință despre faptele colegului său, însă nu a intervenit pentru a le împiedica. După demisia din funcția de manager, Muzsi a rămas angajată în cadrul SAJ Bistrița-Năsăud, pe postul de „medic de control al calității”.

Conducerea instituției a fost preluată, între timp, de dr. Sanda Tomșa.

Mai multe puteți citi aici:

Articole ce te-ar putea interesa