Expoziția „Îngerii de lângă noi”, semnată de Levente Csatlós, vernisată marți la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud invită publicul marți, 31 martie, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției de pictură ”Îngerii de lângă noi”, semnată de artistul plastic Levente Csatlós, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Uniunii Artiștilor Plastici din Ungaria.
Evenimentul va fi prezentat de artistul plastic Marcel Lupșe și prozatorul Alexandru Uiuiu, care vor oferi publicului câteva repere cu privire la lucrările expuse.
Lucrările lui Levente Csatlós sunt descrise cu finețe de Alina Csatlós, una dintre cele mai apropiate susținătoare ale artistului, surprinzând cu sensibilitate și profunzime esența lucrărilor.
”Dimineața era la fel de frumoasă ca cea de ieri și ca cea viitoare. Înainte de Facerea Lumii, din primele scântei de lumină, Dumnezeu a zămislit îngerii. Îi puteai vedea roind prin Paradis, asemenea unor albinuțe purtătoare de polen pe aripile lor străvezii. Era liniște și pace. Țesătura vieții prindea contur, iar apele se colorau în tonurile purtătorilor de lumină: turcoaz catifelat, verde smarald, albastru celest și indigo, străbătute de licăriri de răsărit ce transfigurau apa într-o puritate primordială. Din când în când, câte o rază atingea pământul, făcându-l să zâmbească. Primul surâs recunoscător a dat naștere vieții. Bucuria era atât de copleșitoare încât pădurile au început să înverzească în toate nuanțele, iar munții s-au înălțat spre a săruta cerul. Îngerii vegheau”, spune aceasta, conturând un cadru simbolic în care cromatica și lumina devin elemente definitorii ale expoziției.
Publicul este așteptat să descopere o colecție de lucrări ce îmbină expresivitatea culorii cu o profundă încărcătură spirituală.
Intrarea este liberă.
