EPISCOPUL MACARIE A LITURGHISIT ȘI A SFINȚIT O BISERICĂ ÎN BUCOVINA. FOTO

EPISCOPUL MACARIE A LITURGHISIT ȘI A SFINȚIT O BISERICĂ ÎN BUCOVINA. FOTO

În perioada 23–25 aprilie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi a liturghisit în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

În zilele de 23 și 24 aprilie, ierarhul a slujit la hramul străvechiului așezământ monahal Mirăuți din Suceava, ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și Taina Sfântului Maslu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La aceste momente de aleasă trăire duhovnicească a luat parte și obștea monahală, cârmuită de Părintele Stareț Arhim. Haralambie Tanef, alături de numeroși credincioși veniți din împrejurimi pentru a primi binecuvântare și întărire sufletească.

Preasfințitul Macarie a făcut un popas de suflet la familia preoțească a Părintelui Ioan Cozma din Vatra Dornei, greu încercată în urma unui accident rutier. Ierarhul s-a rugat împreună cu preotul Ioan, preoteasa Diana și copiii lor, care se află în proces de recuperare, oferindu-le cuvinte de mângâiere, încurajare și nădejde.

Sâmbătă, 25 aprilie 2026, ziua a culminat cu sfințirea Bisericii cu hramurile „Soborul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Alexie, omul lui Dumnezeu, și Gherasim Iscu Mărturisitorul de la Tismana”, din satul Runcu, comuna suceveană Cacica. Lăcașul de cult reprezintă rodul unei jertfelnice lucrări coordonate de Părintele Paroh Nicolae Meissonier, francez convertit la Ortodoxie.
După slujba de târnosire, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie Arhierească și Taina Sfântului Botez pentru prunca Emilia, cel de-al nouălea copil al familiei tânărului preot iconar Mihai Tărniceru și a soției sale Parascheva. Momentul a fost primit cu multă bucurie de întreaga comunitate, fiind o mărturie vie a binecuvântării lui Dumnezeu asupra familiei creștine.

Evenimentele s-au încheiat cu o agapă frățească, desfășurată într-un cadru tradițional, la o stână ciobănească din localitate, unde ierarhul a binecuvântat turmele de oi și pe ostenitorii lor, întărind legătura dintre viața duhovnicească și tradițiile autentice ale satului românesc.

Articole ce te-ar putea interesa