Elevii din comuna Prundu Bârgăului ar putea fi testați antidrog! Doru Crișan: ,,Primăria a achiziționat primul aparat de testare”
După cum bine știm, consumul substanțelor cu efect psihoactiv a luat o amploare majoră. Societatea civilă a semnalat numeroase derapaje în școli, licee, universități, în baruri sau cluburi sau la numeroase evenimente organizate în aer liber sau în diverse locații.
Pentru stoparea acestui fenomen e nevoie de un plan de măsuri adaptat specificului fiecărei zone de risc și de implementarea unui astfel de plan.
Un prim pas în această direcție îl reprezintă proiectul de lege inițiat de deputații PSD Bogdan Ivan Gruia și Daniel Suciu, care prevede posibilitatea ca elevii să fie testați antidrog în școli și la evenimente.
Primarul Doru Crișan din Prundu Bârgăului a acționat la scurt timp după ce a fost publică informația.
Primăria a achiziționat un aparat drugtest conform normelor actuale. Pentru ca testările să fie conforme, acesta dorește să încheie un acord între unitatea de învățământ și părinți.
Astfel elevii vor putea fi testați periodic, în mod aleatoriu.
Am achiziționat, întradevăr un astfel de aparat pentru testare antidrog, la solicitarea Poliției Secției 2 din Prundu Bârgăului, pe care îl vom folosi momentant pentru testarea șoferilor și a persoanelor care manifestă un comportament specific. Am fost informați că, din păcate, astfel de activități se regăsesc și printre elevii din comună. Îmi doresc tot ce e mai bun pentru ei și pentru viitorul lor profesional și nu numai. Dacă putem lua măsuri care să îi ajute din timp, ma bucur enorm. Deocamdată testările nu sunt încadrate în temeiul legal, însă din momentul în care legea va intra în vigoare, noi vom fi pregătiți. Intenționăm să încheiem un acord între școli și părinți pentru a testa elevii aleatoriu și inopinat. Fenomenul a luat o amploare de nedescris, iar noi vrem să ajutăm cu tot e putem, a declarat pentru Știri BN Doru Crișan, primarul comunei Prundu Bârgăului.
În draftul ligislativ se mai specifică faptul că, dacă persoanele refuză să se supună testării în cadrul controlului operativ, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.