Doris Rai: Azi, mai mult ca oricând, privește-te și spune-ți – Sunt frumoasă! Sunt puternică! Sunt exact cine trebuie să fiu! La mulți ani!
„Pentru voi, femei minunate!
Ești frumoasă prin fiecare cuvânt pe care îl spui, pentru că în el se ascunde blândețea, iubirea și înțelepciunea ta. Ești frumoasă prin fiecare pas pe care îl faci, pentru că pașii tăi sunt ghidați de dăruire, de grijă și de puterea de a merge mai departe, indiferent de obstacole.
Ești frumoasă când zâmbești, pentru că zâmbetul tău aduce lumină și speranță. Dar ești la fel de frumoasă și când uneori îți lași privirea în pământ, purtând greutăți pe care doar tu le știi.
Ridurile nu îți iau frumusețea, ci o îmbracă în povești. Kilogramele în plus nu îți fură grația, ci îți dau prezență. Cicatricile din sufletul tău nu te fac mai slabă, ci sunt mărturii ale curajului tău.
Mâinile tale, obosite de muncă și dăruire, nu sunt mai puțin delicate, ci poartă amprenta iubirii și a sacrificiului. Iar privirile critice ale celor care nu îți cunosc povestea nu au puterea de a-ți știrbi frumusețea.
Ești frumoasă, femeie dragă! Exact așa cum ești – cu zilele tale senine și cu cele pline de frământări, cu bucuriile tale, cu grijile și cu emoțiile tale.
Ești frumoasă cu fiecare vis purtat în suflet și cu fiecare luptă dusă în tăcere.
Nu lăsa pe nimeni să îți spună altceva !
Azi, mai mult ca oricând, privește-te și spune-ți: “Sunt frumoasă! Sunt puternică! Sunt exact cine trebuie să fiu!”
La mulți ani!”, a transmis pe pagina sa de socializare, Doris Gabriela Rai, Nutriționist si mentor acreditat/Institutul Hippocrates Florida/Cabinet medical Dr Rai.
