Doi ciobani beți s-au luat la bătaie la o stână din Chiraleș. Unul dintre agresori a fost reținut

Doi ciobani beți s-au luat la bătaie la o stână din Chiraleș. Unul dintre agresori a fost reținut

La data de 29 mai a.c., în jurul orei 04.11, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud și cei ai Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a unei agresiuni, sesizată în localitatea Chiraleș.

În urma primelor investigații, s-a stabilit că agresiunea ar fi avut loc la o stână, din localitatea Chiraleș, iar în urma loviturilor primite, un bărbat, de 37 de ani, din Matei, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost transportat la spital, cu leziuni ce i-ar fi pus în pericol viața.

După producerea agresiunii, bărbatul bănuit de comiterea faptei ar fi plecat de la fața locului.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat și depistat pe bărbatul, de 50 de ani, din Lechința, bănuit de comiterea faptei, iar din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în noaptea de 28 spre 29 mai a.c., pe fondul consumului excesiv de alcool, între cei doi ciobani ar fi izbucnit un conflict spontan.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cercetările fiind continuate pentru tentativă la infracțiunea de omor.

De asemenea, pentru bărbatul de 50 de ani a fost dispusă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore. În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 30 mai, va fi prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă, conform unui comunicat din partea IPJ BN.

Articole ce te-ar putea interesa