Diana Morar: De la anul va dispărea copia de buletin și dosarul cu șină! Un nou pas spre debirocratizare și simplificare!
Vești bune în ceea ce privește anevoiosul domeniu birocratic. Vor dispărea dosarul cu șină și copia de buletin!
De la anul, instituțiile nu vor mai putea solicita copii după acte emise tot de stat.
Plenul Camerei Deputaţilor a votat completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei, care prevede că instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte. Proiectul la care sunt coinițiator merge la promulgare.
Potrivit noii legi, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele, în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public.
Legea va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.”, a transmis deputatul PNL Diana Morar.
