Diana Morar: Boții nu votează. Dar pot decide cine câștigă alegerile
De fiecare dată când discutăm despre corectitudinea unui proces electoral, atenția noastră se îndreaptă aproape instinctiv către ziua votului. Vorbim despre organizarea secțiilor de votare, despre respectarea procedurilor, despre numărarea buletinelor de vot și despre eventualele fraude care pot afecta rezultatul scrutinului. Toate acestea sunt importante. Totuși, cred că adevărata provocare pentru democrația secolului XXI nu mai începe în secția de votare, ci cu multe luni înainte, în spațiul digital, acolo unde se formează voința alegătorului.
Astăzi, pentru milioane de români, rețelele de socializare au devenit principala sursă de informare. Opiniile politice, percepțiile despre candidați și chiar prioritățile unei campanii electorale sunt construite, în mare măsură, prin intermediul algoritmilor. Problema este că algoritmii nu disting între ceea ce este autentic și ceea ce este fabricat. Ei amplifică ceea ce generează interacțiune, indiferent dacă acea interacțiune provine de la cetățeni reali sau de la mii de conturi false controlate în mod coordonat.
Adevărata putere a boților nu constă în faptul că mint. Minciuna a existat dintotdeauna în politică. Puterea lor constă în capacitatea de a crea aparența unei majorități. Atunci când un utilizator vede zeci de mii de distribuiri, comentarii și aprecieri în favoarea unei anumite idei sau a unui candidat, reacția firească este să creadă că asistă la expresia unei voințe colective. În realitate, această majoritate poate să nu existe. Poate fi doar rezultatul unei operațiuni informatice bine organizate, finanțate și coordonate pentru a influența percepția publică.
Boții nu votează. Dar pot determina oameni reali să voteze într-un anumit fel. Din punctul meu de vedere, aici începe adevărata problemă constituțională.
Constituția României garantează alegeri libere și corecte. De cele mai multe ori interpretăm această garanție prin raportare la libertatea exprimării votului și la corectitudinea numărării lui. Însă libertatea votului nu începe în momentul în care alegătorul introduce buletinul în urnă. Libertatea votului începe în momentul în care cetățeanul își formează opțiunea politică. Dacă acel proces este alterat prin manipulare sistematică, prin identități fictive și prin fabricarea deliberată a unei false majorități, atunci este afectată însăși substanța dreptului constituțional de a alege. Cu alte cuvinte, votul poate fi exprimat liber, însă voința care l-a generat poate să nu mai fie liberă.
Explorand contextul se poate lesne observa ca dreptul român are o problemă pe care încă nu a înțeles-o pe deplin. Astfel in dreptul civil există instituția dolului: consimțământul unei persoane nu este considerat liber atunci când a fost obținut prin manopere frauduloase, prin inducerea în eroare sau prin crearea unei reprezentări false asupra realității. Evident, votul nu este un contract, iar regulile Codului civil nu se aplică direct procesului electoral. Totuși, principiul juridic este același: legea protejează voința autentică.
De aceea cred că a venit momentul să discutăm despre ceea ce aș numi «vicierea voinței electorale prin manipulare digitală». Rețelele coordonate de boți și conturile false nu modifică rezultatul votului prin fraudarea urnelor. Ele modifică procesul prin care alegătorul ajunge la propria decizie. În esență, asistăm la o formă nouă de «dol informațional», prin care cetățeanul este determinat să creadă că o anumită opinie este dominantă, că un anumit candidat este inevitabil sau că anumite informații sunt unanim acceptate, când, în realitate, toate acestea reprezintă produsul unei operațiuni digitale coordonate.
Dacă dreptul român protejează consimțământul unei persoane atunci când cumpără un apartament, încheie un contract sau semnează un act juridic, cu atât mai mult ar trebui să protejeze voința politică a milioane de cetățeni atunci când aceștia decid cine va conduce statul. Nu există un act juridic cu efecte mai importante decât votul exprimat într-un regim democratic.
Din păcate, legislația actuală nu oferă încă un răspuns suficient. Există reguli privind finanțarea campaniilor electorale, norme europene privind serviciile digitale și transparența publicității politice și obligații pentru marile platforme online. Toate sunt utile, dar nu consacră expres protecția procesului de formare a voinței alegătorului împotriva manipulării digitale organizate.
Cred că dreptul electoral trebuie să evolueze în același ritm cu tehnologia. Nu este nevoie de limitarea libertății de exprimare, ci de reguli clare care să distingă între opinia politică legitimă și manipularea coordonată. România trebuie să reglementeze utilizarea boților și a conturilor false în comunicarea politică, să impună transparență privind folosirea inteligenței artificiale și a mecanismelor automate în campaniile electorale, să stabilească răspunderea beneficiarilor reali ai unor asemenea operațiuni și să recunoască juridic faptul că voința alegătorului poate fi viciată prin manipulare digitală.
În secolul trecut, legislația electorală a fost construită pentru a apăra urna de vot. În secolul XXI, ea trebuie să apere și voința care ajunge în urnă. Pentru că democrația nu înseamnă doar libertatea de a vota. Democrația înseamnă libertatea de a decide. Iar atunci când această libertate este alterată prin tehnologii capabile să creeze o realitate falsă, nu mai discutăm doar despre o provocare tehnologică, ci despre obligația statului de a proteja autenticitatea voinței populare.
Dacă vom continua să privim boții doar ca pe o problemă tehnică, vom reacționa prea târziu. Dacă însă vom înțelege că ei pot deveni un instrument de viciere a voinței electorale, atunci vom putea construi un cadru juridic capabil să protejeze nu doar alegerile, ci însăși legitimitatea lor.
Un material realizat de Avocat Diana Morar
