Daniel Suciu: Am spus mereu că avem o datorie din a-i respecta și prețui pe cei care au construit lumea în care trăim, părinții și bunicii noștri. FOTO
„Am spus mereu că avem o datorie din a-i respecta și prețui pe cei care au construit lumea în care trăim, părinții și bunicii noștri.
Iar #echipaPSDBistrita are deja în tradiție ca în luna octombrie, în fiecare an, să-i serbeze. Ne-am bucurat așadar împreună, alături de 800 de oameni minunați cărora le datorăm atât!”, a transmis pe pagina sa de socializare, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Daniel Suciu, Președintele Camerei Deputaților.














