Daniel Suciu, alături de comunitățile de pe Hăghău și din Matei: Sărbătorile locale înseamnă oameni, tradiții și unitate
Deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Daniel Suciu, a participat astăzi la două evenimente importante din județul Bistrița-Năsăud, fiind prezent atât la sărbătoarea de Sânziene de pe Hagău, cât și la Ziua Comunei Matei.
Parlamentarul s-a aflat alături de locuitori, de reprezentanții administrațiilor locale și de colegii săi, subliniind importanța acestor manifestări pentru păstrarea tradițiilor și consolidarea spiritului comunitar.
„Bucuros să fiu alături de două comunități în zi de sărbătoare, împreună cu colegi și primari apropiați și apreciați de oameni!”, a transmis Daniel Suciu.
Evenimentele au reunit numeroși participanți și au inclus momente artistice, activități dedicate tradițiilor locale și întâlniri între reprezentanții administrației și cetățeni, transformând sărbătorile într-un prilej de celebrare a identității și valorilor comunităților din Hăghău și Matei.











