DAN COMAN: Festivalul POEZIA E LA BISTRIȚA va exista câtă vreme există literatură foarte bună și, din fericire, există!!!

de Alin Cordoș

Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița” reunește poeți, muzicieni și iubitori de artă din întreaga lume. În fiecare vară, orașul Bistrița devine un spațiu al creativității și dialogului artistic, oferind publicului lecturi de poezie, concerte și întâlniri memorabile cu autori contemporani, într-o atmosferă caldă și prietenoasă.

Ajuns la majorat, adică la a 18-a ediție, Festivalul POEZIA E LA BISTRIȚA, e deja un eveniment totem pentru mișcarea poetică și muzicală națională. Evident, pentru a afla mai multe despre festivalul 2026 am purtat un scurt dialog cu Dan Coman, care, împreună cu Marin Malaicu Hodrari , made by Sângeorz Băi, au inventat aceast concept cultural.

Rep. E un festival plin de evenimente? Hai să le subliniem , nu toată lumea știe despre ele.

Dan Coman: La muzeu, dimineața, vineri și sâmbătă, o să fie niște întâlniri. Noi avem un eveniment la care ținem mult și anume: poeții invită un prozator. Întotdeauna, la festivalul de poezie, este invitat un prozator cu care va fi un dialog. Anul acesta va fi Filip Florian, un prozator excepțional, care după vreo 16 ani, cred, a revenit cu un roman magnific, foarte, foarte bun. Sâmbătă va fi asta, iar vineri va fi o întâlnire cu trei poeți ucraineni. Unul dintre ei vine direct de pe front și se va întoarce pe front; vine doar pentru festival. Cred că va fi o discuție interesantă despre „la ce bun poezia în vreme de război”. Iar duminică, da, va fi un dialog, cred, extrem de interesant. Pentru că sunt poeți formidabili și luptători formidabili și e indicat să le ascultăm dialogul.

Iar duminică dimineața, la ora 11:00, se va încheia festivalul cu lectura tinerilor participanți la atelierele de scriere creativă. Și cu o trupă de jazz din Cluj, Dima Belinski Band, care sunt foarte, foarte buni. De data aceasta, scriitorii invitați vor fi în public, iar tinerii care participă în aceste zile de festival la atelierele de scriere vor avea o lectură. Sper să țină vremea cu noi și atunci evenimentul respectiv va avea loc în curtea muzeului.

Rep. Da, în 18 ediții, 18 ani… tu ești de mult în „sistem”, ca să-i spun așa, să înțeleagă oamenii. Și spuneai, în momentul în care ai fost premiat la Instituția Prefectului, că te simți bine în sistemul acesta al nostru, mic, ca să zic așa. E mic, dar e mare în același timp. Vreau să te întreb: cum a fost? Te rog, zi.

Dan Coman: Da, apropo de ce ziceai, de sistemul acesta. Cred că e foarte important ca fiecare dintre noi – și tu știi foarte bine asta – să încerce să facă în perimetrul lui, în domeniul lui, cât poate de bine pentru el și pentru comunitatea din care vine. Și atunci lucrurile, încet-încet, se construiesc. Nu e ușor, nu a fost ușor. Este unul dintre festivalurile cele mai iubite din România. Dacă o să vii sau o să veniți, o să vedeți că sunt – și asta e bucuria noastră – foarte mulți tineri în public, care vin din Cluj, din Zalău, din Suceava, din Iași și, bineînțeles, din Bistrița, strict pentru festivalul acesta. Noi nu facem lansări de carte, nu avem conferințe, avem doar lecturi de poezie și muzică și, bineînțeles, o atmosferă la care noi ținem foarte, foarte mult. Această atmosferă nu e ușor de construit, pentru că ea se bazează, de fapt, pe un lucru pe cât de simplu, pe atât de dificil de realizat: ca oamenii care sunt acolo să vină pur și simplu pentru bucuria de a asculta muzică și de a auzi poezie. Iar bucuria asta se împărtășește, știi, se transmite de la unii la alții. Și aici e foarte, foarte frumos.

Rep. :  Vreau să completez așa: „O femeie mi-a întins tricolorul la uscat și a citit toată ziua din Franzen. Știu, ăsta e tot viitorul, vom ajunge repede la capătul lui. Porumbeii sunt singurele ființe de care mi-e frică.”. Încăpățânarea a fost întotdeauna de partea mea. Eu cred că ai avut dreptate în poezia ta. Încăpățânarea asta a ta și a lui Marin Malaicu-Hondrari frizează puțin nebunia, pentru că e nebunie să faci așa ceva de 18 ani.

Dan Coman: Nu, e o formă de încăpățânare, într-adevăr, dar, acum să fim onești: oricât de încăpățânat ai fi, dacă nu ai avea în spate o susținere administrativă, să zicem, nu s-ar putea face. Și norocul nostru uriaș – și trebuie, Alin, să spun asta – a fost că există Gavril Țărmure, care este un manager cultural excepțional și care ne-a susținut permanent în demersul acesta. Pentru că degeaba insistam noi…

Rep: Asta știm toți că așa este.

Dan Coman: Dar e foarte important de spus. Pentru că, altfel, degeaba ai entuziasm și idei dacă nu există cineva care să le organizeze administrativ, tehnic. Și atunci, este un festival care de 18 ani e susținut de Primăria Municipiului Bistrița, prin Palatul Culturii, prin Centrul Cultural „George Coșbuc” etc. Dar trebuie să precizăm asta, pentru că lumea se întreabă: „Ok, 18 ani, totuși, fără oprire?”. Știi că una dintre problemele uriașe în România, nu doar în domeniul cultural, ci în general, este lipsa de consecvență. Încep lucruri formidabile care se sfârșesc mult prea repede. Iar ideea noastră era tocmai să fim consecvenți. Doar cu consecvență construiești sau poți construi ceva serios. Iar asta nu s-ar fi putut fără sprijinul Primăriei și, repet, fără să ai în spate un manager cultural extraordinar. Și acesta este marele nostru noroc.

Rep: Un mare noroc. Mie nu mi-e greu să te felicit și pe tine pentru premiul pe care l-ai luat. Eu zic că asta face parte din structura noastră internă, dar eu n-am probleme de genul acesta, am mai demonstrat-o. Vreau pe final, așa, să te întreb: cât crezi că mai poți duce festivalul la acest nivel? Păi, eu am fost la foarte, foarte multe ediții – recunosc că nu la toate –, dar nivelul a crescut. Anul trecut mi s-a părut extrem de înalt. Adică, cel puțin la proză, e ca un munte, e greu. Proza e grea și am văzut că e dificil. Deci, cât crezi că o să-l mai duceți la nivelul acesta?

Dan Coman: Câtă vreme există literatură foarte bună și, din fericire, există. Știi că selecția scriitorilor invitați, pe care o facem eu și Marin, este una dintre părțile cele mai dificile. Sigur că noi avem de multe ori clinciuri – ne ciondănim unul cu altul până stabilim lista. Dar ideea e că pe mulți nici nu-i cunoaștem personal, însă ne plac foarte mult cărțile lor. Și cred că asta-i miza: să înțelegi că ceea ce contează cel mai mult este literatura care se scrie, poezia pe care o scriu oamenii aceștia, nu cum sunt ei ca oameni, nu în ce tabără sunt, din ce generație fac parte și așa mai departe. Uite, și anul acesta vor fi de la tineri debutanți, proaspăt lansați, până la nume celebre, cum ar fi Lucian Vasilescu de la București.