Copil de 5 ani accidentat de un autoturism la Năsăud

Copil de 5 ani accidentat de un autoturism la Năsăud

Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit astăzi la un accident petrecut pe o stradă din oraș. Din primele verificări, s-a stabilit că un minor de 5 ani a pătruns pe carosabil și a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie de 38 de ani, din Năsăud.

În urma incidentului, copilul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Testarea șoferiței cu aparatul etilotest a arătat că aceasta nu consumase alcool.

Polițiștii rutieri au deschis dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte ale producerii accidentului.

La fața locului a intervenit și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Năsăud, care a preluat copilul de aproximativ 5 ani, conștient și stabil, și l-a transportat împreună cu un aparținător la spital, pentru investigații suplimentare, potrivit ISU Bistrița-Năsăud.

Articole ce te-ar putea interesa