Contractul pentru Centura Metropolitană a Clujului a fost reziliat! Dimex 2000 a fost scoasă din joc
Decizia a fost anunțată vineri, 27 februarie, de primarul Emil Boc, ca urmare a suspiciunilor de fraudă masivă din timpul licitației.
Șeful administrației locale a precizat că, dacă la data licitației, ar fi avut informațiile prezentate ulterior de firma bosniacă Integral, ar fi exclus atunci compania Dimex din competiție:
Emil Boc: Care este temeiul legal pentru denunțare unilaterală?În baza Directivei Europene, legea românească permite, pe parcursul derulării unui contract de execuție, să dispui unilateral rezilirea unui contract dacă au apărut suspiciuni de fraudă pe care, dacă le-ai fi avut la cunoștință la momentul în care s-a derulat licitația, ai fi exclus atunci operatorul din licitație.
Problemele au apărut după ce compania bosniacă Integral a reclamat că firma câștigătoare Dimex a inclus-o în asociere fără știrea ei.
Emil Boc a precizat că municipalitatea nu a făcut nicio plată pentru acest proiect, iar banii europeni nu au fost pierduți.
Potrivit edilului, licitația pentru centura metropolitană va fi reluată în 19 martie, dar proiectul va fi realizat pe tronsoane distincte, pentru care se vor căuta constructori diferiți.