Consiliul Local Bistrița se reunește în 25 martie. Proiecte importante pe agenda ședinței

Consiliul Local Bistrița se reunește în 25 martie. Proiecte importante pe agenda ședinței


Consilierii locali din Bistrița sunt convocați în ședință ordinară miercuri, 25 martie, de la ora 15:00, în sala de ședințe a Primăria Municipiului Bistrița. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâre ce vizează atât administrarea orașului, cât și aspecte economice, sociale și de mediu.

Printre cele mai importante inițiative se numără aprobarea regulamentului privind majorarea impozitelor pentru clădirile și terenurile neîngrijite din zona centrală, în special din Centrul Istoric, măsură care urmărește responsabilizarea proprietarilor și îmbunătățirea aspectului urban.

De asemenea, aleșii locali vor decide asupra începerii sezonului de pășunat pentru anul 2026 pe pajiștile permanente aflate în proprietatea municipiului, stabilind atât data de start, cât și durata acestuia.
Un alt punct important îl reprezintă modificarea contractului de închiriere pentru un imobil de pe strada Albert Berger, dar și preluarea în proprietatea municipiului a unui teren situat pe Drumul Dumitrei Vechi, în urma renunțării la dreptul de proprietate de către o societate comercială.

Pe agenda ședinței se regăsește și proiectul privind prelungirea perioadei de tragere a creditului contractat de municipiu de la Banca Comercială Română, destinat finanțării unor investiții locale.
Totodată, consilierii vor analiza aprobarea numărului maxim de posturi pentru anul 2026 în cadrul aparatului administrativ, dar și Planul de acțiune pentru serviciile sociale finanțate din bugetul local.

Alte proiecte vizează prelungirea unui contract de comodat pentru un teren de pe strada Gării, însușirea unor documentații cadastrale pentru mai multe străzi din municipiu și adoptarea unui regulament privind administrarea, întreținerea și dezvoltarea infrastructurii verzi din oraș.
Ședința se anunță una consistentă, cu decizii importante pentru dezvoltarea și buna funcționare a municipiului în perioada următoare.

Articole ce te-ar putea interesa