CE GHINION! Natalia Nosek s-a accidentat grav și va lipsi tot sezonul din lotul Gloriei 2018
Lovitură grea primită de staff-ul tehnic al echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, înaintea debutului oficial al sezonului competițional 2023-2024 din Liga Florilor.
Interul dreapta transferat în această vară la formația bistrițeană, Natalia Nosek, componentă a naționalei Poloniei, s-a accidentat grav în meciul amical de joi, disputat contra formației Dunărea Brăila, în cadrul Turneului „Cupa Corona” jucat la Brașov.
Din informațiile pe care le-am obținut de la unii oficiali ai clubului bistrițean, diagnosticul este ruptură de ligamente la genunchi care necesită operație și o lungă perioadă de recuperare.
Amintim faptul că Natalia Nosek a marcat 9 goluri în cele două partide jucate la Turneul „Poarta Transilvaniei” desfășurat saptamâna trecută la Bistrița, arătând faptul că se află într-o excelentă formă sportivă și fiind una dintre cele mai bune handbaliste ale Gloriei 2018 , la turneul amical câștigat de bistrițence în fața proprilor suporteri.