Un simbol al Năsăudului, Catedrala ,,Sfântul Nicolae” va fi reabilitată din fonduri europene! Piatra de temelie a fost pusă acum 170 de ani
Catedrala „Sfântul Nicolae”, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult pentru năsăudeni, va fi reabilitată cu ajutorul fondurilor europene. În vederea accesării mai rapide a finanțării, Primăria a venit în sprijinul parohiei. Astfel, săptămâna aceasta a avut loc o ședință de lucru cu ocazia finalizării documentației (Proiectare faza D.A.L.I + proiect tehnic de execuție) obligatorii accesării unei finanțări UE.
La mai bine de 170 de ani stră-străbunicii puneau prima piatra de temelie a impunătoarei construcții din centrul orașului, catedrala „Sfântul Nicolae”.
Din cauza specificului mlăștinos al terenului, dar mai ales din lipsa de fonduri, înaintașii noștri au avut nevoie de mai bine de 35 de ani să-și vadă visul împlinit. Practic e ca și cum am fi avut un șantier în oraș de când m-am născut și abia anul viitor s-ar finaliza.
,,Mă simt privilegiat să trec aproape în fiecare zi pe lângă dovada clară a perseverenței cătanelor negre. La viteza cu care se mișcă lumea din jurul nostru avem nevoie de asemenea monumente care să ne amintească că nimic trainic nu se construiește de pe o zi pe alta.
La începutul acestei săptămâni am avut plăcerea să avem o ședință de lucru cu preoții parohi Florin Rusu și Lucian Greabu, alături de inginerul Adrian Tudoreanu Crișan și doctorii arhitecții Virgil Pop și Imola Kirizsán, cu ocazia finalizării documentației (Proiectare faza D.A.L.I + proiect tehnic de execuție) obligatorii accesării unei finanțări pentru reabilitarea completă a catedralei.
Este important de menționat că acum doi ani s-a intervenit de urgență și au avut loc lucrări de consolidare prin injectare de beton în fundația construcției, astfel încât aceasta să reziste anevoiosului proces de accesare a unei finanțări.
Este nevoie de 19 milioane de lei (aproape 4 milioane de euro) avem nevoie pentru reabilitarea completă a catedralei, bani pe care ne dorim să-i accesăm din fonduri europene.
Documentația tehnică recepționată este un pas extrem de important fără de care nu s-ar putea vorbi de prezervarea unuia dintre cele mai importante simboluri ale orașului Năsăud.
Felicit pe această cale întreaga echipă din cadrul Parohiei responsabilă de inițierea acestui proiect, cel puțin la fel de abițios ca cel al strămoșilor noștri: preotul paroh Florin Rusu și consilierii bisericești inginer Valer Simihaian şi inginer Ovidiu Maghiar(fost vice-primar al orașului Năsăud).
Datorită oamenilor care nu au stat deoparte și s-au implicat în dezvoltarea comunității ne putem astăzi bucura că locuim în unul dintre cele mai frumoase și cochete orășele din Transilvania”, a transmis primarul Dorin Vlașin.
