Castelul lui Kafka vs Castelul lui Teleki. Poveștile de la Posmuș – Art KASt Teleki Festival între lumină și speranță: De la ritualurile sticlei și niște posmușeni la „There Is a Landscape in My Head”

de Alin Cordoș

De la domnul Kafka, știm că, respectabilul cetățean K din neterminatul roman CASTELUL, se zbate pentru a reuși să ajungă în castelul unui sat. Un lucru aparent simplu, doar că se rătăcește într-un labirint al birocrației încercând să lupte cu sistemul, în incercarea inutilă și fără speranță de a își atinge obiectvul. 

Așa și eu, dacă voi continua să îl citesc pe Proust, că pe francezul ăsta trebuie să-l citești și să îl recitești ca să îl pricepi: ” Omul este creatura care nu poate scăpa de sine, care nu-i cunoaște pe ceilalți decât în el însuși, iar atunci când afirmă contrariul, minte.”, noah, asta e clară, da… la Castelul Teleki, lucrurile sunt mult mai clare, mult mai luminoase, așa că, aici sute de onorabili cetățeni și cetățene au venit și au stat pînă spre miezul nopții pentru a gusta din plin din artele expuse ca un uriaș evantai în curtea și interioarele castelului conților Teleki. De altfel, Art KASt Teleki Festival, este încă un prilej, evident perfect organizat, de-a aduce oamenii împreună, de-a mai deschide actul artistic din genunile reci și abstracte ale spiritului, spre soarele fierbinte al verii indiene ce se întrevede la orizont.

La Castelul Teleki nu e doar speranță, e și multă lumină

La Kafka era un castel, la Posmuș e un alt Castel, iar aici, sute de onorabili cetățeni și cetățene au venit vineri seara și au stat pînă spre miezul nopții pentru a gusta din plin din artele expuse ca un uriaș evantai în curtea și interioarele castelului conților Teleki. De altfel, Art KASt Teleki Festival, este încă un prilej, evident perfet organizat, de-a aduce oamenii împreună, de-a mai deschide actul artistic din genunile reci și abstracte ale spiritului, spre soarele fierbinte al verii indiene ce se întrevede la orizont.

Scris-am așa: În august se topește vara, Și vocile de toamnă răzbat pân la castel, Domnițele iar împletesc cosițe, Iar săbiile stau drepți în turnul cel de fier

Castelul ce a aparținut conților Teleki a impresionat, impresioneză și va impresiona prin mărimea sa și modul cum a fost reabilitat, compartimentat, refăcut aproape la milimetru așa cum arăta el în versatilul secol al XVIII-lea. Spre deosebire de alte castele, cel de la Posmuș e viu, asta pentru că, există o echipă la Complexul Muzeal Județean care se pricepe al naibii de bine să reînvie clădiri și să pună în valoare arta eclectică.

Cristal în doză fină și ritualuri de sticlă

În decorul nobil al Castelului Teleki din Posmuș, Asociația ArtX din Oradea a invitat publicul să pășească într-o lume a eleganței și rafinamentului de altădată. Expoziția semnată de Angela Lupșea și Paul Brumaru este o reverență adusă artei delicate a sticlei și cristalului de epocă, dezvăluind fragmente dintr-un univers în care lumina și transparența devin limbaj artistic. Atmosfera caldă a vernisajului, dialogurile cu artiștii și jocul de reflexii pe suprafețele fine au transformat evenimentul într-o experiență deopotrivă vizuală și emoționantă.

Printre posmușeni

Art KASt Teleki Festival este opțiunea de-a respira trecutul după propriul tău ceas biologic, iar ceea ce am văzut aseară aici, mă face să cred că, nu toate cele sunt pierdute. Festivalul întâmpină pe fiecare cu mirosuri și gusturi specifice, artă barocă, modernă și surrealism dar și cu o expoziție unică de fotografie: „Printre posmușeni”, semnată de fotograful bistrițean Sorin Județ, parte a proiectului cultural „Posmuș – satul viu. Ecouri ale viitorului în ruralul transilvan”. Prin imagini pline de lumină și sensibilitate, expoziția surprinde chipuri, gesturi și fragmente de viață cotidiană din satul Posmuș, păstrând emoția întâlnirilor autentice și frumusețea discretă a ruralului transilvan. Evenimentul a adus împreună localnici și vizitatori, într-un dialog cald despre trecut, prezent și viitorul comunității.

„There Is a Landscape in My Head” zice  EUGEN ALUPOPANU

În beci, da, chiar în beci vernisajul expoziției  de pictură 2013–2025,  „There Is a Landscape in My Head”a artistului EUGEN ALUPOPANU,  un artist care îmbină introspecția cu explorarea vizuală, transformând peisajul interior într-o hartă de culori, forme și emoții. Lucrările, realizate între 2013 și 2025, invită la o călătorie prin straturi de memorie și percepție, unde granița dintre real și imaginar se dizolvă. Titlul expoziției – „There Is a Landscape in My Head” – este un manifest artistic ce afirmă forța imaginației și a gândului ca teritoriu creativ nelimitat. Evenimentul a fost un prilej de dialog între artist, critici de artă și public, subliniind importanța unei perspective contemporane asupra picturii și a modului în care aceasta reflectă transformările interioare ale creatorului. Veți descoperi lucrări ce poartă amprenta unui deceniu de căutări și revelații artistice.

Nu uităm de poezie, de o anumită atmosferă încărcată de vibrație artistică, poezie și rafinament. În decorul nobil al castelului, istoria și arta contemporană s-au împletit într-un spectacol al culorilor, sunetelor și emoțiilor, reunind artiști, muzicieni și public într-o trăire comună. Lumina blândă a serii a mângâiat zidurile seculare, iar curtea s-a transformat într-o adevărată promenadă-scenă, unde energia creativă a unit trecutul cu prezentul, tradiția cu inovația, într-o armonie plină de viață.

În august se topește vara

În august se topește vara

Și vocile de toamnă răzbat pân la castel

Domnițele iar împletesc cosițe

Iar săbiile stau drepți în turnul cel de fier

Tiptil, tiptil ca un copil

Uite, iubito, pleacă vara

Și noi, și noi rămânem biete crengi ale unui castan uscat

În asființitul soarelului ce-nroșit doljonul

Bieți cavalerii pleacă vrăjiți de cîntecul sirenei ce sună cam abstract

Cocori își fac bagajele de ceață

Și la apus se-mbarcă îngeri în autobuze mari, de vânt

Și nori gonesc pe cerul plin de apă

Iar berzele se-nalță spre orizontul șters și plat

Trec peste dealuri ca niște torțe-aprinse

Bieți menestreli ce cântă de Doamna cea de Fier

În zare, la Castel e sărbătoare

Se sfarmă veacuri, coroane de oțel

Puțin a mai rămas din vară

Miros aspru de struguri ce țipă, ei sunt striviți în teasc

Tristețea mea are un gust ciudat de humă

M-au căutat trei îngeri, acum au adormit pe prag