Carduri educationale 2025-2026: banii pentru noul an scolar vor fi transferati in septembrie-octombrie 2025

Oplus_16908288

Carduri educationale 2025-2026: banii pentru noul an scolar vor fi transferati in septembrie-octombrie 2025

Cardurile educationale pentru anul scolar 2025-2026 vor fi alimentate in perioada septembrie–octombrie 2025, anunta ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Dragos Pislaru. In valoare de 500 de lei/copil, aceste fonduri provin din finantare europeana prin Programul Incluziune si Demnitate Sociala si sunt destinate achizitionarii de rechizite scolare.

Peste 670.000 de copii din familii vulnerabile au beneficiat deja de acest sprijin, care reprezinta o investitie directa in viitorul lor educational si un pas important in reducerea abandonului scolar.

Ministrul Pislaru reaminteste parintilor ca fondurile de 500 de lei, incarcate pe cardurile/ tichetele educationale in anul scolar 2024–2025 mai pot fi folosite doar pana la 31 august 2025. Conform datelor oficiale, peste 10% dintre beneficiari nu au cheltuit inca banii alocati, ceea ce echivaleaza cu aproximativ 33 de milioane de lei. 

Sumele neutilizate pana la termenul limita vor fi retrase automat si nu vor mai putea fi folosite. De aceea, ministrul face un apel catre parinti sa valorifice aceste resurse in urmatoarele doua saptamani, astfel incat sprijinul sa isi atinga scopul pentru care a fost gandit: educatia copiilor.

Mesajul ministrului Investitiilor si Proiectelor Europene, Dragos Pislaru:

„Apel catre parinti: fondurile de 500 de lei virate pe cardurile educationale pentru anul scolar 2024–2025 mai pot fi utilizate doar pana la 31 august 2025.

Peste 670.000 de copii din familii vulnerabile au beneficiat de acest sprijin european, destinat achizitionarii de rechizite si materiale necesare pentru scoala si gradinita. 

Totusi, mai bine de 10% dintre familii nu au folosit inca aceasta suma. Este vorba in total de aproximativ 33 milioane RON.

Banii ramasi necheltuiti dupa data limita vor fi retrasi automat si nu vor mai putea fi folositi.

Aceste tichete sociale, finantate din fonduri europene prin Programul Incluziune si Demnitate Sociala, reprezinta o investitie directa in educatia copiilor nostri, in viitorul lor si in reducerea abandonului scolar.

Fac un apel catre parinti sa valorifice aceste resurse in urmatoarele doua saptamani, astfel incat banii respectivi sa nu se piarda.

Programul va continua si in anul scolar 2025/2026, sumele urmand a fi transferate pe carduri in perioada septembrie–octombrie 2025.

Va multumesc.

Dragos Pislaru”

Tichete educationale de 500 de lei

Sprijinul oferit elevilor face parte din proiectul „Sprijin educational pentru prescolarii si elevii dezavantajati din invatamantul de stat prescolar, primar si gimnazial”, finantat prin Programul Incluziune si Demnitate Sociala 2021–2027. Conform OUG nr. 83/2023, tichetele sociale pe suport electronic in valoare de 500 lei sunt acordate pe o perioada de 4 ani, incepand cu anul scolar 2023–2024.

Cardurile educationale pot fi utilizate pentru achizitia de materiale necesare frecventarii scolii si gradinitei – rechizite, papetarie, articole de pictura, ghiozdane si haine – contribuind astfel la reducerea abandonului scolar si cresterea incluziunii in educatie.

Cine beneficiaza de cardurile educationale de 500 de lei

Beneficiarii cardurilor educationale de 500 de lei, conform OUG 83 din 13.10.2023 sunt copiii dezavantajati din invatamantul de stat prescolar, primar si gimnazial.

Conform OUG 83 din 13.10.2023, beneficiarii ajutorului de 500 de lei sunt: 

a) copiii dezavantajati din invatamantul de stat prescolar inscrisi in invatamantul de stat care indeplinesc conditiile, in luna iulie a fiecarui an, pentru obtinerea sprijinului educational acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015, republicata;

b) copiii dezavantajati din invatamantul de stat primar inscrisi in invatamantul de stat primar care intrunesc criteriile de venit stabilite in Programul national de rechizite scolare, conform Ordonantei Guvernului nr. 33/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt in intretinerea familiilor al caror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat in luna iulie a fiecarui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe tara;

c) copiii dezavantajati din invatamantul de stat gimnazial inscrisi in invatamantul de stat gimnazial, care intrunesc criteriile de venit stabilite in Programul national de rechizite scolare, conform Ordonantei Guvernului nr. 33/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt in intretinerea familiilor al caror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat in luna iulie a fiecarui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe tara.

Unitatile de invatamant au obligatia de a informa reprezentantii legali/tutorii copiilor asupra conditiilor de eligibilitate, in vederea accesarii sprijinului educational.

Valoarea nominala a unui tichet social pe suport electronic este de 500 lei/an scolar si se foloseste pentru a achizitiona materiale scolare, constand in rechizite si imbracaminte necesare in actul educational.

In vederea completarii cererilor se va avea in vedere componenta familiei definita la art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 33/2001, aprobata prin Legea 126/2002, cu modificarile si completarile ulterioare,respective:

• sotul, sotia si copiii aflati in intretinerea acestora, care locuiesc si se gospodaresc impreuna.

• se asimileaza termenului de familie si persoana singura cu copii aflati in intretinere, care locuiesc si se gospodaresc impreuna.

Se vor lua toate veniturile, inclusiv:

a) salariile obtinute de membrii familiei

b) indemnizatiile de somaj

c) creante legale, conventii civile de intretinere aflate in executare, indemnizatie cu carater permanent

d) alocatie de stat pentru copii

e) alocatii de intretinere pentru copiii dati in plasament

f) burse pentru elevi si studenti

g) chirii

h) venituri agricole

Acte necesare tichete educationale 500 lei

– Cerere tip- conform modelului

– Copii CI parinti

– Copii Certificate nastere/CI ( ceilalti copii aflati in componenta familiei)

Unde pot fi folosite cardurile educationale

Cu tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educational se pot achizitiona rechizite necesare frecventarii scolii – articole de papetarie, caiete, stilouri, articole pentru pictura, ghiozdane si alte articole necesare in scoli si gradinite, precum si articole de vestimentatie necesare frecventarii scolii si gradinitei. 

Acestea pot fi achizitionate de la unitati care comercializeaza materiale scolare si imbracaminte, care se afla pe lista unitatii emitente a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educational, unitati autorizate potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificarile si completarile ulterioare.

Oplus_16908288

Articole ce te-ar putea interesa