Campania de depunere a cererilor de plată în sectorul vegetal și zootehnic aferente anului 2025 continuă și în aceste zil
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Județean Bistrița Năsăud, reamintește fermierilor că este în derulare campania de depunere a cererilor de plată în sectorul vegetal și zootehnic aferente anului 2025.
Până la acest moment au fost depuse la Centrul Județean Bistița Năsăud și centrele locale arondate un număr de 24161 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 130359,76 hectare, ceea ce reprezintă 87% din totalul cererilor estimate.
Rugăm fermierii să se prezinte la depunerea cererii cât mai repede pentru a putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererilor aferente Campaniei 2025.
Fermierii depun o singură cerere de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii acesteia.
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
