Campania ,,Aleg să rămân sănătos”! Întâlniri interactive între profesori, părinți și medici specialiști în contextul actual
Pentru ca învățarea să se producă în siguranță, ALEGEM SĂ RĂMÂNEM SĂNĂTOȘI!
Deși au trecut doar 2 săptămâni de la începerea anului școlar, numeroase grupe/clase de elevi își desfășoară activitatea online. Virusul nu a ales, astfel că preșcolari, elevi, cadre didactice și alte categorii de personal sunt deja în izolare la domiciliu.
,,În situația dificilă în care ne aflăm, avem însă opțiuni: evaluăm riscurile la care ne expunem, ne informăm, transmitem mesaje corecte și relevante, ne sprijinim reciproc. Avem nevoie unii de alții, avem nevoie de mai mult. Pentru copii, fiecare zi la școală este extrem de prețioasă.
Școala poate rămâne o poartă deschisă pentru învățarea față în față, doar dacă alegem să fim responsabili și să rămânem sănătoși!”, transmite Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

