Bunătatea nu are granițe: Cinci tiruri și zeci de tone de ajutoare au ajuns în Cernăuți
Mii de oameni nu mai au ce mânca, iar o pâine a ajuns să coste și 10 euro. Rafturile magazinelor sunt goale, iar în locurile în care se mai găsește câte ceva, prețurile sunt foarte mari. Oamenii se luptă cu frigul, cu foamea și cu boala în unele cazuri.
,,Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât buzele care se roagă!
Bunătatea nu are granițe, iar bistrițenii au demonstrat-o din plin în zilele acestea”, anunță Bogdan Ivan Gruia.
Cinci tiruri și trei microbuze cu zeci de tone de alimente, medicamente, peste 700 de pături, lapte praf, au ajuns la Cernăuți. De aici merg mai departe la mamele, copiii și bunicii ascunși de bombe la Kiev, Harkov și Mănăstirea Bănceni, unde sute de copii orfani își au casa.
Printre mesagerii solidarității se numără Daniel Suciu, Paul Știr, Vasile Șut, Nicolae Bușcoi, alături de Mihai Ban din Năsăud, angajații Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Dinu Cioată (Lordinu) și voluntarii VDT Vatra Dornei, conduși de Ionuț Juncan (cu un camion plin), EMI Center, Bogdan Mățan, BCVO Logistic și echipa Împarte Bucurie, față de un întreg popor aflat în suferință.
,,Rugăciunile oamenilor care astăzi au ajuns să plătească și 10€ pentru o pâine în orașele ucrainiene, să vă răsplătească pe toți oamenii buni care v-ați gândit la ei”, a mai transmis Bogdan Ivan Gruia.
Oamenii din tot județul au contribuit la acest convoi umanitar, precum Căianu Mic, Zagra, Tiha Bârgăului, Maieru, Teaca, Măgura Ilvei, Galații Bistriței, Rebrișoara, Ciceu Giurgești, Bistrița și Vatra Dornei.
Primirea IPS Mitropolit Meletie al Cernăuțiului și Prot. Nicolae Popescu pentru primirea în siguranță.







