Bugetul alocat Regiunii NV pentru “Casa Verde Fotovoltaice” s-a epuizat, azi, în 2 minute

Bugetul alocat Regiunii NV pentru “Casa Verde Fotovoltaice” s-a epuizat, azi, în 2 minute

Bugetul pentru azi, 27 septembrie, dedicat Regiunii Nord-Vest (Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș, Satu Mare, Bihor) în cadrul Programului “Casa Verde Fotovoltaice” pentru persoane fizice s-a epuizat în puțin peste 2 minute, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Amintim că sesiunea 2024 pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului “Casa Verde Fotovoltaice” se deruleză în perioada 27 septembrie – 8 octombrie, cu etape de câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni, a anunţat recent Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

„În anul 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ două miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanţarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie verde.” – a mai transmis AFM.

Solicitanţii se vor înscrie personal în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice 2024” prin intermediul aplicaţiei informatice, conform următorului calendar:

pe 27 septembrie – Regiunea Nord Vest (judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş) – buget de 274,290 milioane de lei;

30 septembrie – Regiunea Centru (judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), buget de 280,050 milioane de lei;

1 octombrie – Regiunea Nord Est (judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), buget de 319,380 milioane de lei;

2 octombrie – Regiunea Sud Est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea), buget de 242,730 milioane de lei;

3 octombrie – Regiunea Sud Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), buget de 321 milioane de lei; 4 octombrie – Regiunea Bucureşti Ilfov, buget de 114,120 milioane de lei;

7 octombrie – Regiunea Sud Vest (judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), buget de 199,2 milioane de lei; 8 octombrie – Regiunea Vest (judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş), buget de 229,110 milioane de lei.

sursa text: bistrițabusiness.ro

Articole ce te-ar putea interesa

engage

Get the coolest tips and tricks today

This ebook will change everything you ever thought about relationships and attachment. Find the secret to connecting better and faster