6 ianuarie. Boboteaza sau Botezul Domnului, cunoscută şi sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania” marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos

Boboteaza sau Botezul Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, aceasta din urmă denumire provenind din limba greacă şi inseamnand “arătare”, “descoperire”, “revelare”.

De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin. Sărbătoarea din 6 ianuarie marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos.

La Sfântul Ioan se încheie sărbătorile de iarnă, iar oamenii îşi intra în ritmul normal al lucrurilor. În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare.

Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paştilor. Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.

Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasma se înţelege atât apă sfinţită, cât şi slujbă pentru sfinţirea ei. Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul.

Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus. De Biserica apuseană, Boboteaza a fost adoptată în secolul al IV-lea, fiind cunoscută şi ca “Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, ca în Apus, şi 6 ianuarie pentru Bobotează.

Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.

Obiceiuri și tradiții

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţa la rău, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântâna sau dintr-un râu.

Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă.

Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Boboteaza pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit “Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina.

Urăturile tradiţionale vorbesc despre muncile agrare îndeplinite de plugari într-o anumită succesiune: aratul, semănatul, seceratul, treieratul, măcinatul, preparatul şi coacerea pâinii. De obicei declamarea textelor este însoţită de pocnete de harapnic / bici, de mugete de buhai, de acompaniament muzical (melodii interpretate la fluier, tilincă, ocarină, drâmbă ş. a.), de strigăte puternice de „hăi, hăi!”. Interjecţia „hăi” reproduce formula de încurajare/îndemânare a boilor înjugaţi la plug. În Moldova şi în Basarabia hăitura, nume al obiceiului respectiv, este sinonimă cu urătura.